CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR EXERCITAT DE CURTEA CONSTITUTIONALA


















Statul de drept
Aceasta sintagma reflecta interdependenta dintre cele doua fenomene sociale, fiecare având tendinte opuse: statul (puterea) de dominatie si supunere, dreptul de ordonare si frânare. Un renumit jurist francez, L. Duguit, spunea ca “dreptul fara forta e neputincios dar forta fara drept este o barbarie”. Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor doua componente, în sensul domniei legii, adica a suprematiei ei absolute în scopul prezervarii drepturilor si libertatilor individuale. El a aparut în secolele XVII-XVIII, în cadrul revolutiilor din tarile occidentale îndreptate împotriva arbitrariului feudal. În epoca noastra conceptul a fost reactualizat, în urma experientelor totalitare din mai multe tari europene.
Prin trasaturile sale, vom observa ca, de fapt, statul de drept se identifica cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezinta stadiul cel mai avansat de organizare social-politica, validat de experienta istorica, ceea ce nu înseamna ca nu este perfectibil.
În ceea ce priveste categoria "stat de drept", în literatura de specialitate au fost elaborate câteva zeci de definitii ale ei, ceea ce e firesc daca avem în vedere faptul ca cel mai adesea este tratata în interdependenta cu categoria de "democratie" careia îi gasim alte câteva zeci de definitii. Jaques Chevallier defineste "statul de drept" ca fiind "tipul de regim politic în care puterea statului se afla încadrata si limitata de catre drept".
Conceptul statului de drept a fost elaborat în Europa continentala la sfîrsitul secolului al XX-lea de catre doctrina juridica germana, însasi expresia "stat de drept" – "Rechtsstaat"- apare pentru prima data în terminologia juridica germana în secolul al XIX-lea , apoi doctrina franceza – "Etait et droit"-, pentru ca treptat sa se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecarei limbi: "Estado de derec