Operatiuni de interpunere în schimb
Din aceasta categorie fac parte:
Cumpararea si vânzarea comerciala
Cumpararea – vânzarea comerciala este cel mai frecvent act de comert si, totodata, cel mai ilustrativ exemplu de aplicare dualista a regulilor consacrate de art. 1 C. com. care prevede: în comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil. Evident, prin sintagma legea de fata din al. 1, legiuitorul a înteles sa se refere la legile comercial, comertul fiind reglementat nu numai prin Codul comercial, ci prin toate legile comerciale, iar sintagma Codul civil se refera la întreaga materie civila.
Din dispozitiile citate, rezulta ca dreptul comercial este un drept special, care se completeaza cu dreptul civil, aceasta din urma reprezentând dreptul comun al raporturilor de drept privat.
În consecinta, în privinta vânzarii – cumpararii, în absenta unei definitii proprii în codul comercial, se vor aplica dispozitiile art.1294 C. civ., potrivit carora: vinderea este o conventie prin care doua parti se obliga între sine, una de a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celui dintâi pretul lui.
Fizionomia specifica a cumpararii – vânzarii comerciale, determinata obiectiv de continutul si scopul ei econimic, acela de veriga a lantului economic între producator si consumator va fi conturata de normele speciale, derogatorii fata de Codul civil, cuprinse în Codul comercial, art. 3-5 si 60-73.
Astfel, conform dispozitiilor art. 3 pct. 1 si 2 C. com. sunt comerciale:
,,Cumpararile de producte sau de marfuri spre a se vinde fie în natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea si cumpararea spre a se vinde, de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert;
Vânzarile de producte, vânzarile si închirierile de marfuri în natura sau lucrate si vânzarile obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circulând în comert, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere”.
Din textul citat, coroborat cu dispozitiile art. 43-59, 60-73 C. com., rezulta ca trasaturile specifice ale cumpararii si vânzarii comerciale sunt:
intentia de revânzare;
limitarea obiectului la bunurile mobile corporale si incorporale;
atât cumpararea cât si vânzarea genereaza obligatii comerciale.
Cumpararea cu intentia de a revinde sau închiria, ca si vânzarea sau închirierea precedata de cumparare cu intentia de a revinde sau închiria reprezinta esenta activitatii comerciale sub forma circulatiei, a distributiei marfurilor, respectiv a comertului în sens restrâns.
Intentia de revânzare sau de închiriere trebuie sa îndeplineasca, în mod cumulativ, trei conditii:
Sa existe în momentul cumpararii, irelevante fiind atât razgândirea ulterioara în sensul abandonarii intentiei initiale de revânzare, cât si aparitia ulterioara a acestei intentii;
Sa fie manifestata sau prezumata legal. Daca aceasta intentieramâne necunoscuta pentru cocontractant, actul nu poate fi comercial. Intentia de a revinde sau de a inchiria poate sa rezulte din declaratia expresa a cumparatorului sau din cuprinsul contractului. Ea poate fi însa si implicita, adica sa rezulte din anumite împrejurari, cum ar fi cumpararea unei cantitati mari de marfuri care nu ar putea justifica incidenta dispozitiilor art. 5 C. com., respectiv cumpararea acestora pentru uxul sau consumatia cumparatorului ori a familiei sale. În toate cazurile, celui care pretinde ca actul este comercial îi incumba sarcina probei sau, în caz de indoiala, actul este considerat civil, deoarece dispozitiile art. 3 pct.1 si 2 C. com. au un caracter derogator de le dispozitiile Codului civil prtivitoare la vânzare-cumparare;
Sa priveasca, in principal, bunul cumparat, neputând fi considerate comerciale cumpararile de articole accesorii efectuate de un agricultor, în vederea vânzarii propriilor produse agricole, nici cumpararile accesorii efectuate de scolile, spitalele si cabinetele medicale private. Aceleasi cumparaturi vor fi considerate însa comerciale, daca se efectueaza de restaurante, hoteluri si farmacii private.
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia III Civila, prin decizia nr. 261 din 20 martie 1995, a retinut, de exemplu, ca litigiul care are drept obiect raspunderea vânzatorului, societate comerciala, care nu a livrat cumparatorului, persoana fizica, la termenul contractual, un dozator de bauturi ce nu a fost achizitionat cu intentia de revânzare ori închiriere, este un litigiu civil, de competenta instantelor civile si nu a celor comerciale.
S-a decis, de asemenea, ca achizitionarea de catre o persoana fizica, de la o societate comerciala specializata în instalatii, a unei microcentrale, care a fost inslatata în locuinta cumparatorului, reprezinta un act civil, nu un act de comert, întrucât bunul a fost achizitionat pentru cumparator si familia ...