Dreptul penal si procesual penal in epoca feudala



In Tarile Române, dreptul penal feudal, criticabil pentru orientarea lui manifesta de clasa, era totusi departe de-a putea fi considerat primitiv. El era, dimpotriva, evoluat si în curent cu ideile epocii, având la baza principii avansate cum ar fi cel al utilitatii pedepsei – prevenirea savârsirii de noi infractiuni – sau cel al legalitatii incriminarii – fiind încriminate infractiunile contra statului, a domniei, bisericii, contra vietii sau a patrimoniului.
Spre deosebire de dreptul penal al altor popoare (germani, slavi, etc) în care toate infractiunile erau considerate delicte private, la români domnia a facut ca toate infractiunile sa fie publice. Continuând traditia romana, dreptul penal românesc deosebea între infractiuni intentionate si neintentionate, ce erau sanctionate mai usor. Era incriminata tainuirea, tentativa si recidiva, precum si legitima aparare si circumstantele atenuante.
Pedepsele erau aplicate individual vinovatilor, spre deosebire de dreptul penal primitiv, în care ele erau aplicate grupului social (familie, clan) din care facea parte vinovatul.

INFRACTIUNEA
In dreptul penal feudal român constituia infractiune fapta considerata periculoasa de catre clasa dominanta si sanctionata de puterea publica cu pedeapsa penala.
Infractiunea a cunoscut, în timp, diverse denumiri: fapta, fapta rea, greseala mare, vina, vinovatie, pacat, etc.
Notiunile de infractiune (vina) si pedeapsa penala au existat in Tarile Române si anterior constituirii lor în state feudale. Obstile satesti au aplicat un drept penal nescris, stabilit prin obicei. Justitia obstii era o justitie sociala, „cvasistatala”, care nu poate fi confundata cu justitia privata. Cu toate acestea se întâlnesc in statele feudale românesti, resturi de justitie privata: compozitiunea si raspunderea colectiva.
Compozitiunea-este întelegerea dintre vinovat si victima sau rudele acesteia, prin care vinovatul, prin plata unei sume de bani sau