EROAREA-VICIU DE CONSIMTAMANT



Pentru ca actul juridic sa produca efecte normale si sa fie deplin valabil, nu este destul sa existe o vointa care sa-l creeze; aceasta vointa trebuie, in plus, sa nu fie viciata. Vointa este viciata, atunci cand nu este libera si netulburata in manifestarea ei.
Vointa este tulburata, atunci cand intervine o cauza de eroare, care fara a fi destul de grava pentru a o distruge, este totusi destul de grava pentru a o tulbura. Cand cauza erorii se datoreaza unui fapt fortuit, iar nu vointei unei personae, tulburarea poarta numele de eroare propiu-zisa; iar cand cauza erorii se datoreaza manoperelor frauduloase ale unei personae, eroarea ia numele de dol.
Viciile vointei se mai numesc si vicii de consimtamant. Aici cuvantul consimtamant este intors de la sensul sau tehnic, in care inseamna vointa uneia din parti intr-un act bilateral; el e luat intr-un sens larg si inseamna vointa in general, inclusa in manifestarile ei unilaterale.
Pentru a atinge validitatea actului juridic, un viciu, trbuie sa aiba o oarecare gravitate. Ca regula generala se poate spune ca viciul trebuie sa fie destul de grav pentru a determina pe autor sa faca actul juridic, cu alte cuvinte, viciul trebuie sa fie de asa natura, incat partea, a carei vointa a fost viciata, n-ar fi facut actul daca vointa sa ar fi fost netulburata, si n-a facut actul decat tocmai din cauza erorii.
Viciile vointei nu impiedica formarea actului juridic, prin aceasta se disting de absenta vointei. O vointa exista de fapt si deci poate forma un act juridic; insa ea nu s-a putut manifesta in deplina libertate sau in deplina cunostinta de cauza. De aceea legea permite parti a carei vointa a fost viciata, sa ceara in justitie anularea actului juridic, printr-o actiune numita actiune in nulitate. Atata timp cat aceasta actiune nu este exercitata, actul exista si isi produce efectele, insa indata ce, in urma cererii parti, a carei vointa a fost viciata, justitia constata existenta viciului, ac