Institutia arestarii preventive in dreptul comparat
Incepand cu anul 1990, procedura penala romana si-a redefinit coordonatele si orientarea, pentru a se pune de accord cu noile realitati social-politice, sub influenta dreptului procesual European. Cea mai profunda transformare a normelor procedurale penale s-a petrecut, fara indoiala, in domeniul masurilor preventive si, in special, a arestarii preventive.
Dupa ce decenii de-a randul masura arestarii preventive a fost luata in cursul urmaririi penale de catre chiar de organele de cercetare, ca urmare a modificarii dispozitiilor constitutionale in materie, precum si a Codului de procedura penala prin OUG 109/29 oct 2003, institutia arestarii preventive a suferit o transformare radicala, care o apropie foarte mult de reglementarile din tarile cu traditie democratica.
Astfel, in Republica Federala Germania instanta procedeaza, de regula, la luarea acestei masuri chiar in lipsa persoanei suspecte de comiterea unei infractiuni, la cererea procurorului sau din oficiu, cand circumstantele deosebite o impun. Competenta de solutionare cererii apartine unui judecator al Tribunalului districtului (Amtsgericht) unde s-a comis infractiunea sau in jurisdictia caruia se afla domiciliului acuzatului. Daca s-a dispus deja trimiterea in judecata, competenta apartine instantei de fond, intocmai ca in dreptul roman.
Dispozitiile art.121 din Codul federal de procedura penala indica in mod concret si in cazuri mult mai restranse decat cele prevazute in art.148 Cpp conditiile pentru emiterea unui mandat de arestare, si anume:(1) sa existe o suspiciune temeinica, bazata pe probe, ca persoana in cauza a comis o infractiune sau sa se constate ca acuzatul s-a sustras procesului sau se ascunde;(2)ca exista riscul ca acuzatul sa se sustraga procesului penal(anchetei sau judecatii);( 3)ori comportamentul acuzatului naste suspiciunea ca: va sustrage, degrada, distruge sau falsifica probele materiale; (4)va influenta in mod ilegal coacuzatii, martorii sau expertii;(5) va determina pe altii sa procedeze in acest sens si astfel aflarea adevarului va fi ingreunata.
Pe de alta parte, in cazul unor infractiuni de o gravitate sporita, anume indicate (vatamare corporala grava, talharie ori cand viata sau integritatea unei persoane a fost pusa in pericol), masura arestarii preventive poate fi luata doar in baza suspiciunii de comitere a unei infractiuni, fara a mai fi nevoie sa se constate existenta si a celorlalte motive de arestare.
De asemenea, savarsirea unei infractiuni deosebit de grave(omor, viol, trafic de droguri) constituie, conform legii, un motiv de arestare, atunci cand elemente de fapt indica riscul ca pana la aplicarea pedepsei acuzatul va savarsi alte infractiuni de aceeasi gen sau va contiuna comiterea celei care i se retine in sarcina.
Infractiunile cu gravitate redusa beneficiaza de un tratament diferentiat fata de cele aratate anterior. Astfel, daca pedeapsa este inchisoarea de cel mult 6 luni sau 180 de zile-amenda, arestarea nu se poate dispune, invocand riscul de ingreunare a aflarii adevarului, iar riscul de sustragere de la proces va putea fi avut in vedere doar daca acuzatul nu poate oferi dovezi ale identitatii sale, nu are domiciliu sau resedinta permanenta sau anterior s-a sustras de la ancheta sau judecata ori a facut pregatiri in acest sens.
Desi, in principiu, motivele de arestare aratate anterior sunt aceleasi ca si cele din Codul de procedura roman, se observa ca in privinta acestora legislatia federala germana acorda o mai mare atentie echilibrului, de obicei precar, intre libertatea individului si necesitatile bunei desfasurari a procesului penal, prin eliminarea unor conditii prea generale, de genul starii de recidiva sau flagrantul delict.
Mandatul de arestare cuprinde in mod obligatoriu: numele celui acuzat, infractiunea de care este suspectat ca a comis-o, cu descrierea sa exacta, textul de lege aplicabil, motivele de arestare, precum si elementele de fapt care demonstreaza existenta lor. Imediat dupa arestare, persoana acuzata este informata de continutul mandatului de arestare; daca pe moment acest lucru nu este posibil, i se va aduce la cunostiinta in mod provizoriu motivele pentru care a fost arestat. De asemenea, un membru al familiei sau o alta persoana de incredere va fi informata despre arestare sau, daca desfasurarea anchetei nu este periclitata, acestu lucru poate fi facut chiar de catre cel arestat.
In cel mai scurt timp, dar nu mai tarziu de ziua urmatoare arestarii, persoana acuzata este adusa in fata unui judecator competent potrivit legii sa examineze legalitatea masurii luate. In cadrul acestei proceduri preliminare, celui acuzat i se vor indica elementele care il incrimineaza si va fi informat de dreptul de a raspunde si de a combate invinuirea sau de a nu face declaratii si de posibilitatea de a combate temeinicia celor aratate in mandatul de arestare si ...