IZVOARELE DREPTULUI CIVIL






Dreptul constituie un sistem de norme, care îmbraca o anumita haina juridica, ia o anumita forma, datorita careia sunt aduse la cunostinta întregii societati.
„Dreptul, - scria Hegel, - trece în existenta faptica mai întâi prin forma, prin faptul ca este pus ca lege...”
Dreptul în egala masura tehnica si arta (a binelui si a echitatii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de directie, de coeziune sociala ce da societatii caracterul de definit si coerenta, ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat si care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman în principalele relatii din societate, într-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut si receptat, în esenta si continutul sau, de modalitati speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).
Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principala prin care dreptul devine cunoscut de cei al caror comportament îl prescrie poarta denumirea de izvor de drept.
Notiunea de izvor de drept este utilizata în mai multe sensuri, dintre care cele mai raspândite sunt:
- Izvor material si izvor formal al dreptului
- Izvor direct si izvor indirect
- Izvor scris si izvor nescris al dreptului
- Izvor intern si izvor extern al dreptului
Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite si izvoare reale. Sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determina actiunea legiuitorului sau da nastere unor reguli izvorâte din necesitatea practica de reglementare prin norme juridice a unor relatii sociale.
Izvorul formal al dreptului se interpreteaza ca forma de adoptare sau sanc