Legea in dreptul roman – Legea celor XII Table


Dreptul roman este ansamblul de norme de conduita , care exprima vointa clasei dominante , instituite si sanctionate de catre stat.
Dreptul roman se impartea in conformitate cu conceptia romana , in drept privat (care ocroteste interesele private ale diferitelor personae) si drept public (care ocroteste interesele intregii societati).
Dreptul roman , expresie a vointei clasei stapanilor de sclavi , se concretizeaza in anumite forme menite , pe de o parte sa deosebeasca regulile juridice de celelalte norme de conduita sociala si pe de alta parte sa dea putere obligatorie. Aceste forme de exprimare externa a dreptului , stabilite in mod concret si sanctionate de statul sclavagist roman , constituie expresia conditiilor ecomomice ale societatii sclavagiste si a intereselor stapanilor de sclavi.
Astfel de forme de exprimare constituie asa- zisele izvoare formale ale dreptului, si in general, sunt opuse notiunii de izvoare materiale ale dreptului. Prin izvoarele materiale trebuie sa se inteleaga conditiile vietii materiale ale societatii sclavagiste romane, conditii care determina atat necesitatea cat si continutul regulilor respective de drept.
Multa vreme de la formarea statului roman cutuma a fost principalul izvor al dreptului.
Persistenta economiei naturale si simplicitatea vietii sociale si de stat nu necesitau forme juridice complexe si dreptul cutumiar satisfacea multumitor nevoile clasei stapanitoare.
In perioada republicii si mai ales in perioada stapanirii sclavagiste , bazata pe productia de marfuri si pe un intens schimb comercial , relatiile sociale au capatat un caracter tot mai complex , si dreptul cutumiar s-a dovedit a fi insuficient pentru a exprima in forme juridice corespunzatoare noile relatii sociale.
Legea ca expresie a vointei stapanitorilor de sclavi apare datorita unor posibilitati mai complete si mai rapide de reglementare , superioara obiceiului asupra