În Roma Antica, notiunea de prefect sau prefectura, semnifica fie unitati administrative, fie functii oficiale (civile,militare,economice…etc.)
Prefectul este, asa cum sustinea Prof. M. Waline, o creatie napoleoniana; ea a fost creata in anul al-VIII-lea de la Marea Revolutie Franceza; pâna la modificarea Constitutiei Frantei din anul 1958, prefectul era reprezentantul Guvernului si seful administratiei departamentului în care functiona.
Dupa 1958, prefectul este:
reprezentantul statului, al intereselor nationale;
reprezentantul Guvernului;
organ de administratie generala;
organ de coordonare a serviciilor statului din departament. (J.Rivero)
În tara noastra, functia de prefect a fost instituita prin Legea pentru consiliile judetene nr.396 din 2/14 aprilie 1864 care, în articolul 91, prevedea ca „ prefectul, ca cap al administratiei judetene, dirige toate lucrarile acestei administratiuni si executa hotarârile consiliului judetean.”
Prefectul, dupa cum prevede alineatul 2 al articolului 3, era comisar al Guvernului pe lânga consiliul judetean.
Potrivit Legii pentru organizarea administratiunii locale din 3 august 1929, prefectul era numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Din reglementarile cuprinse in aceasta lege, rezulta ca prefectul avea o tripla calitate, cu atributii corespunzatoare. Astfel:
ca delegat al autoritatii centrale;
ca reprezentant al Guvernului;
seful politiei în judet, potrivit articolului 276.
Autonomia locala, reprezinta un principiu al implementarii institutiei prefectului în sistemul administratiei publice. În ordinea evenimentelor istorice ea este anterioara statului. Prof. Anibal Teodorescu, preciza ca „ideea de autonomie locala atrage dupa sine descentralizarea administrativa, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem care implica autonomia”.
De aceea, descentralizarea, ca element esential al autonomiei locale, nu poate fi conceputa, cel putin în statele unitare, fara existenta unui control din parte