Cuvântul drept derivă din latinescul directum, care indică direcţie în sens direct sau dea
dreptul (ca adverb), arată diferite însuşiri, în sens de linie dreaptă sau drum (ca adjectiv). În
sens figurat desemnează ceea ce este în conformitate cu regula sau cu legea. Acelaşi sens
figurat (metaforic) se regăseşte în: limba engleză right, pentru dreptul subiectiv2, iar pentru
dreptul obiectiv3 law, în germană, de largă utilizare este termenul Recht, iar pentru dreptul
subiectiv se foloseşte termenul Berechtigung, în franceză dreptul obiectiv este redat prin
cuvântul cu literă mare Droit, iar pentru dreptul subiectiv, acelaşi cuvânt, cu literă mică, droit,
în spaniolă derecho, în italiană dirrito. Ceea ce noi denumim astăzi drept în limba română
este desemnat în limba latină jus, în sens de lege, drept, dreptate. În vorbirea curentă, însă se
utilizează de cele mai multe ori sensul noţiunii de drept ca drept subiectiv: dreptul la vot,
dreptul la muncă, dreptul la îndemnizaţie, dreptul la concediu etc. În afara termenului de
drept, se utilizează şi termenul de juridic, utilizat ca adjectiv (normă juridică, raport juridic,
persoană juridică, limbaj juridic, etc.), dar şi în sensul ce excede noţiunii de drept (obiectiv
sau subiectiv)4. Juridicul reprezintă o componentă a realităţii sociale, alături de politic, etic,
moral, religios, economic etc. Fenomenul juridic este unul dintre fenomenele sociale5,
funcţionând ca un criteriu de distincţie dintre acestea6, reflectat îndeosebi pe plan normativ”7
prin edictarea şi redactarea normelor juridice.