Statutul juridic al femeii în dreptul românesc

Statutul juridic al femeii în dreptul românesc modern se încadreaza în evolutia general europeana si mondiala a sistemelor de drept, care sub influenta filosofilor iluministi dar si a framântarilor politice de la sfârsitul secolului al XVIII-lea începutul celui de-al XIX-lea sufera schimbari radicale.
În aceasta perioada apar primele Coduri civile (Codul civil francez – 1809, Codul civil austriac - 1811) unde statutul juridic al persoanei îsi regaseste reglementari sistematizate si cu caracter modern pentru acea vreme dar statutul juridic al femeii ramâne înca tributar sistemului traditional de sorginte feudala.
În dreptul românesc primele acte normative cu caracter modern, inspirate de Codul napoleonian si de cel austriac sunt: Codul Caragea si Codul Calimach (1817).
Totusi, atât Codul sau Legiuirea Caragea cât si Codul Calimach fac referiri exprese la „…ale sale nescrise si nedeslusite obiceiuri” referindu-se în mod indirect la obiceiul pamântului, caruia atât Codul Caragea în preambulul sau, cât si codul Calimah în art. 13 îi recunoaste putere de lege, mai ales înaintea intrarii în vigoare a Regulamentelor organice. De remarcat ca cele doua acte normative contineau atât norme cu caracter civil dar si cu caracter penal si de procedura civila sau penala excedând astfel limitele unui cod civil modern fiind mai degraba o încercare de sistematizare a legislatiei existente.
Referitor la statutul juridic al femeii si la drepturile pe care aceasta le putea avea în plan social Codul Caragea edicta în Partea initiala „Despre obraze”: „1. Numai barbatii se fac boieri si judecatori si ocârmuitori obstesti. 2. Numai barbatii se fac arhierei, preoti si diaconi. 3. Femeile sunt departate de toate cinurile politicesti, stapâniri si slujbe publice”. Cu exceptia punctului 2 care îsi gaseste ecou si în organizarea marii majoritati a bisericilor crestine din zilele noastre, în mod firesc puternic ancorate în traditie, celelalte dou