Definitia si elementele tratatului
Definitia si sediul legal al materiei
Tratatul reprezinta “actul juridic care exprima acordul de vointa între doua sau mai multe state, sau alte subiecte de drept international în scopul de a creea, modifica sau stinge drepturi si obligatii în raporturile dintre ele” . Ansamblul normelor care reglementeaza încheierea, aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, cazurile de nulitate si de încetare a tratatelor constituie dreptul tratatelor.
Regimul juridic al tratatelor este reglementat în doua documente internationale de referinta – Conventia privind dreptul tratatelor încheiate de catre state (Viena, 1969) si Conventia privind dreptul tratatelor încheiate de catre state si organizatii internationale (Viena, 1986). Conform primei Conventii, tratatul reprezinta “un acord international încheiat între state în forma scrisa si guvernat de dreptul international, fie ca este consemnat într-un singur instrument sau în doua, ori mai multe instrumente conexe si oricare ar fi denumirea sa particulara” (art.2.a).
1.2. Elementele tratatului si denumirea
Elementele esentiale ale tratatului sunt:
subiectele sau partile tratatului, respectiv statele sau alte subiecte de drept international;
vointa partilor, liber exprimata;
obiectul tratatului.
Tratatul este guvernat de normele dreptului international. Statele pot sa încheie între ele acte guvernate de dreptul lor intern, însa asemenea acte nu intra în categoria tratatelor (de exemplu, contractele).
Denumirea generala care se refera la orice tip de acord încheiat între state este cea de “tratat”. Acordurile pot sa fie încheiate si sub alte denumiri, fara ca acest lucru sa influenteze natura juridica a actului: conventie, acord, pact, protocol, act final, statut etc.
Clasificarea tratatelor internationale
Clasificarea tratatelor internationale se poate face dupa mai multe criterii:
dupa numarul partilor contractante: tratate bilaterale si multilaterale;
dupa obiectul lor de reglementare: tratate politice, acorduri economice, culturale, sau juridice etc.;
dupa durata valabilitatii lor: tratate cu termen si tratate pe durata nedeterminata (de exemplu, tratatele de pace);
dupa posibilitatea de aderare la tratat: tratate deschise si tratate închise;
dupa calitatea partilor contractante: tratate încheiate numai de state, tratate încheiate între alte subiecte de drept international;
dupa continutul material: tratate –contract (care urmaresc realizarea unei operatii juridice, cum sunt tratatele de comert) si tratate – lege (cele prin care se stabilesc reguli de drept, cum este Carta O.N.U.).
Încheierea tratatelor
Etapele încheierii unui tratat
Pe cale cutumiara s-a conturat un ansamblu de reguli procedurale, care aplicabile etapelor procesului de încheiere a unui tratat international. Codificate prin Conventia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor, acestea au o valoare supletiva, Conventia propunând mai multe reguli alternative între care statele pot sa opteze. Multe din dispozitiile conventionale referitoare la o etapa sau alta a procesului de încheiere a tratatelor cuprind mentiunea “în afara cazurilor în care partile nu convin altfel”. Prin urmare, procedura de încheiere a tratatelor este guvernata de regula “autonomiei depline de vointa a partilor”. În general, la încheierea unui tratat international se parcurg trei etape:
negocierea textului;
semnarea tratatului;
exprimarea consimtamântului partilor de a se obliga prin tratat.
Aceste etape sunt urmate de intrarea în vigoare a tratatutului.
Negocierea
Este prima etapa, în cursul careia se elaboreaza textul tratatului. Negocierile se desfasoara între reprezentantii statelor cu atributii speciale în acest domeniu. Împuternicirea unui reprezentatnt al statului trebuie sa rezulte din documente care emana de la autoritatile competente ale fiecarui stat, în conformitate cu dispozitiile constitutionale sau ale altor legi interne. Aceste documente poarta denumirea de “depline puteri”, definite în Conventia privind dreptul tratatelor, astfel: “documentul emanând de la autoritatea competenta a unui stat si desemnând una sau mai multe persoane împuternicite sa reprezinte statul pentru negocierea, adoptarea sau autentificarea textului unui tratat, pentru a exprima consimtamântul statului de a fi legat printr-un tratat sau pentru a îndeplini oricare alt act cu privire la tratat” (art.1, c). Persoana împuternicita cu “deplinele puteri” se numeste “plenipotentiar”. În ceea ce priveste împuternicirea care rezulta din deplinele puteri, Conventia manifesta o anumita suplete, permitând confirmarea ulterioara a împuternicirii unei persoane care a participat la un act legat de încheierea unui tratat fara a prezenta deplinele puteri.
Pe lân...