VINOVATIA




Articolul 17 din Codul Penal defineste infractiunea ca fiind “fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie, si prevezuta de legea penala “ .
Astfel in notiunea de infractiune se retine ceea ce este esential pt fapta: pericolul social, vinovatia si prevederea in lege.
Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia.
Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori : constiinta si vointa.
Vinovatia presupune o atitudine constienta in sensul ca faptuitorul isi da seama, are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale, al rezultatului acestora , care este periculos si savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni.
Altfel spus, vinovatia nu poate exista la savarsirea unei fapte daca faptuitorul nu a voit acea fapta ( fiind constrans ) ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului din cause neimputabile lui.
In legislatia penala se face distinctie intre 2 forme principale de vinovatie : intentia (dolul) si culpa (greseala) , la care se adauga , pentru unele infractiuni o forma mixta denumita intentie depasita sau praeter intentia .


1. INTENTIA SI MODALITATILE SALE

Potrivit dispozitiilor art.19/pct.1 Cod Penal “fapta este savarsita cu intentie cand faptuitorul :
- prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;
- prevede rezultatul faptei sale si , desi nu-l urmareste , accepta posibilitatea producerii lui.
In functie de atitudinea faptuitorului fata de producerea rezultatului socialmente periculos, intentia se prezinta sub 2 modalitati desemnate de legea penala :
Intentia directa, cand subiectul urmareste producerea rezultatului;
Intentia indirecta, cand subiectul accepta posibilitatea producerii lui.
In doctrina penala sunt cunoscute si alte modalitati ale intentiei, a caror cunoastere poate servi la stabilirea in concret a gradului de vinovatie si, in consecinta a periculoz