Acreditivul in afacerile comerciale externe





Vanzarea de marfuri si furnizarea de servicii cumparatorilor straini comporta riscuri suplimentare in raport cu comertul pe plan intern. Desi interesele partilor raman aceleasi, cumparatorul tine ca prestatiile sa fie oferite, iar vanzatorul ca plata sa fie efectuata. In tranzactiile internationale riscurile cresc. Aceste riscuri pot fi reduse prin utilizarea unor tehnici de decontare a tranzactiilor, reglementate si acceptate pe plan international.
Acreditivul documentar, este cea mai utilizata modalitate de plata in cadrul relatiilor comerciale internationale. Derularea operatiunilor cu acreditvul documentar este reglementata de catre Regulile si Uzuantele Uniforme (R.U.U.) privind creditul documentar, elaborate de Camera Internationala de Comert din Paris. Aceste reguli au fost publicate pentru prima data la Lisabona in 1951 si revizuite de mai multe ori.
Acreditivul permite punerea la dispozitie si apoi plata unei sume determinate, contra remiterii documentelor stipulate, atat timp cat sunt respectate conditiile prevazute in prealabil. Beneficiarul nu va putea incasa suma cuvenita decat contra remiterii unor documente, pe baza carora banca va decide daca plata poate fi efectuata sau poate fi acceptata o cambie. In operatiile cu acreditive, toate partile interesate trebuie sa ia in consideratie documentele si nu marfurile, serviciile si/sau alte prestatii la care se refera aceste documente. (R.U.U. art 4.) Deci se poate spune ca acreditivul documentar este o tranzactie independenta, separata de alte contracte, bazandu-se numai pe documentele si instructiunile prin care a fost initiat. Atat timp cat documentele prezentate de beneficiar sunt strict conforme conditiilor acestuia si banca insarcinata cu executarea acreditivului le-a onorat prin plata, negociere sau acceptare, banca ordonatoare este obligata sa le preia si sa ramburseze banca straina, care din ordinul ei a executat acreditivul.


Partile implicate i