CAPITOLUL I


Dupa primul razboi mondial, pe plan international s-a incercat unificarea legislativa a normelor de drept din diferite tari de catre Comitetul Economic de pe langa Liga Natiunilor (1928), elaborandu-se un proiect unificat de norme privind utilizarea cecului. La acesta s-a adaugat “Conventia cuprinzand legea uniforma asupra cecului” (Geneva, 19 Martie 1931) si “Conventia menita sa reglementeze unele conflicte de legi in materie de CEC” (Geneva, 19 Martie1931).
Aceste reglementari au ramas cu caracter orientativ, in toate tarile respectandu-se notiunile, elementele de baza, regimul practic de folosire fiind insa determinat de legislatia specifica fiecarei tari.
Astfel in tara noastra Legea nr. 59/34 asupra cecului este realizata dupa legea elvetiana in materie – Romania fiind semnatara a conventiilor de la Geneva din 1931- care la randul ei cuprinde clauzele preluate din proiectul unificat elaborat de Liga Natiunilor in 1928.
Reglementarile din 1934 au fost modificate atat din punct de vedere tehnic – bancar, cat si din punct de vedere juridic, prin Legea nr. 83 asupra cecului, din octombrie 1994.
In afara celor doua legi mai sus mentionate, in Romania, la baza unei bune functionari a cecului barat stau si urmatoarele norme emise de Banca Nationala:
normele cadrul nr. 7/94 privind comertul facut de societati bancare si celelalte societati de credit cu cecuri;
normele tehnice nr. 9/94 privind cecul
Regulamentul Bancii Nationale nr 10/94 privind compensarea multilaterala a platilor intrabancare fara numerar pe suport hartie.
Conform punctului 4 din Legea 59/34, cecul este instrument de plata prin care persoana numita tragator (emitentul cecului), da ordin unui tras (intotdeauna in cazul cecului acesta este o banca, unde tragatorul are deschis un cont) sa plateasca in favoarea unei terte persoane – beneficiar – o suma de bani de care tragatorul dispune in momentul respectiv.
Astfel, fiecare persoana cunoscandu-si drepturile si indatoririle de la inceput po