În anul 1950 a avut loc orientarea pe client, ceea ce a însemnat concentrarea pe cerinþele clienþilor. Grija principalã era de a identifica necesitãþile si dorinþele clienþilor, astfel intreprinderile sã vinã în întâmpinarea acestora la cel mai înalt grad de satisfacere a clienþilor.
Conceptul susþine cã soluþia atingerii de cãtre o organizaþie a obiceiurilor propri constã în determinarea nevoilor si dorinþelor clienþilor vizaþi si în furnizarea satisfacþiei asteptate într-un mod mai eficient si mai operativ decât concurenþa.
Deci anul 1950 reprezintã momentul introducerii acestui concept si în domeniu bancar, odata cu dezvoltarea sectorului terþial (sector al servicilor). Prin marketing s-a ajuns sã se afle multe lucruri despre client.
I.1 CLIENTUL-o posibilã definiþie
Clienþii sunt cei ce apeleazã la serviciile bãncilor, dar mai întâi trebuie sã-i cunoastem mai îndeaproape. Un client este o persoanã fizicã sau juridicã care beneficiazã sau va beneficia de serviciile bãncii, cum ar fi, de exemplu cei ce apeleazã la o bancã pentru a schimba valuta. Clientul este cel ce are cont la bancã.
Nu existã o definiþie consacratã a “clientului “. Se pot face, însã, câteva precizãri despre clienþi, precizãri care ne vor ajuta sã schiþãm o definiþie a clientului din punct de vedere al bãncilor.
Clienþii pot fi definiþi dupã urmãtoarele caracteristici:
- termenul de client presupune cã este o persoanã juridicã sau fizicã care are o relaþie de afaceri cu banca;
- clientii apeleazã din când în când, la una din unitãþile bãncii, a solicita efectuarea de operaþiuni;
- clienþii folosesc unele sau toate serviciile oferite de bãnci.
Relatia dintre bancã si client a fost definitã prin lege. Aceasta se referã la îndatorirea bãncii de a avea grijã de client si la responsabilitatea bãncilor de a se asigura cã sistemul si tehnologia folositã protejeazã atât banca însãsi cât si propri clienþi.
În esenþã relaþia care existã între bancã si client este acea relaþie înte debitor si cred