CONSUMUL SI CONSUMATORUL ÎN TEORIA ECONOMICA



Abordarea clasica si neoclasica

Conceptualizarea si utilizarea notiunilor de consum si consumator, ca practica si experienta sociala distincta si respectiv ca agent specific al vietii economice, tin de începuturile economiei politice clasice. W. Petty, A. Smith, D. Ricardo,Th. R. Malthus, P. Boisguillebert, J. B. Say s.a., au avut reprezentarea locului si rolului lor în procesul reproductiei. Fixarea si delimitarea lor conceptuala a fost facuta în conditiile capitalismului atomizat în care concurenta perfecta si deplina libertate de miscare reprezentau esenta legilor nescrise ale mecanismului economic. Într-un asemenea context ei au creat si sustinut mitul consumatorului suveran, al individului care, neîngradit de constrângeri exterioare, îsi alege, în baza unor calcule specifice, acea structura de consum care sa-I aduca maximum de bunastare. În acelasi timp, consumul si consumatorul erau privite ca puncte terminus; “Orice consum este o distrugere de valoare, o pierdere “, stabilea, implacabil, la nivelul lui 1852, J. B. Say.
Modelul cel mai subtil, dar si cel mai abstract, al consumatorului suveran îl gasim, la distanta de un secol, la mostenitorii în linie directa ai clasicismului economic- neoclasicii. Cu L. Walras, S. Jevons si C. Menger într-o prima linie, urmati apoi de V. Pareto, B. Bawerk. Fr. Wieser ei au pus bazele teoriei consumatorului rational. La Walras, teoria a îmbracat forma cea mai elaborata; pentru el consumatorul este un agent final care, cu venitul câstigat si în limitele acestuia, cauta sa cumpere de pe piata un anumit numar de bunuri si servicii în intentia de a-si satisface nevoile si dorintele ; ins rational si capabil de evaluari cantitative si calitative, consumatorul are totusi un rol pasiv, calculele sale de maximizare reducându-se la a stabili o scara a preferintelor în functie de natura si intensitatea nevoilor; cum se formeaza si evolueaza nevoile, cum se explica variatia veniturilor