INTRODUCERE

Impozitarea, este un sistem de contributii impuse de catre guvernamânt asupra persoanelor, întreprinderilor, si proprietatii, esential ca o sursa de venit pentru acoperierea cheltuielilor guvernamentale si a altor scopuri publice. Impozitarea poate fi, si este, de altfel, utilizata si la atingerea altor obiective economice si sociale. De exemplu, poate servi drept metoda de dezvoltare a unei economii echilibrate prin stimularea sau descurajarea variatelor forme de activitate comerciala, sau poate fi utilizata pentru a implementa reforme sociale prin redistribuirea averii.
Eficacitatea fiecarui guvernamânt depinde de vointa poporului guvernat de a se dezice (sau a ceda) o parte din controlul asupra persoanelor sau proprietatii lor în schimbul protectiei sau altor servicii din partea statului*(public goods). Impozitarea este una din formele unui asemenea schimb, deoarece impozitele percepute sunt utilizate pentru finantarea unor activitati de utilitate publica, activitati ce nu pot fi efectuate prin eforturile persoanelor private aparte sau a unui grup restrâns de persoane.(vezi public goods)
Diferente istorice. Înca din timpuri stravechi, impozitele erau platite preponderent nu în bani, ci în natura sau prin munca (cereale, produse alimentare, sau lucrari la amenajarea drumurilor (bunurilor - i.e. canale, case, diguri) publice). (Atita) Cât timp serviciile guvernamântului consistau esential în actiuni militare si asigurarea drumurilor sau alte lucrari publice, impozitarea în natura satisfacea pe deplin marea majoritate a necesitatilor guvernamentale. Domnitorii puteau aduna echipe de muncitori sau ostasi prin obligarea fiecarui nobil de a pune la dispozitie un numar anumit de lucratori sau soldati, proportional titlului nobilului sau averii lui. În mod similar, "dijme" cerealiere puteau fi percepute de la proprietarii funciari, atât pentru a hrani efectivele militare sau lucratorii publici, cât si pentru a asigura variate necesitati guvernamentale. Na