Politici antiinflationiste

Inflatia este un fenomen si un proces economico-social complex, care a devenit general si persistent in epoca noastra. Ea se caracterizeaza prin cresterea relativ puternica si cumulativa a preturilor si deprecierea monetara (reducerea puterii de cumparare a unitatii monetare) si provine din devansarea puterii de cumparare a consumatorilor fata de cantitatea de bunuri si servicii puse la dispozitia lor.
Politicile antiinflationiste, de asigurare a unei stabilitati monetare relative, de mentinere a preturilor in limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurarii, simultan, si a cresterii economice si limitarii somajului. Astazi “expansiunea in stabilitate”, pare un ideal greu de atins, daca nu imposibil.
In atentia factorilor de decizie sta, mai intai, preocuparea tinerii sub control a procesului inflationist, mentinerii acestuia la o rata redusa, franarea cresterii masei monetare si a preturilor, concomitent cu realizarea obiectivelor de evitare a stagnarii si de relansare economica.
Politicile antiinflationiste trebuie sa fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflatia dar, totodata suficient de suple pentru a nu afecta cresterea economica, de a nu duce la deflatie si depresiune si accentuarea somajului.
In logica strict cantitativa, deflatia pare a fi remediul inflatiei. Deflatia urmareste reducerea, blocarea sau temperarea cresterii preturilor prin micsorarea masei banilor in circulatie. In practica insa, perioada de deflatie este insotita de o slabire a activitatii economice.
Datorita consecintelor negative, este putin folosita ca reforma monetara si revalorizarea. Prin revalorizare se urmareste reintoarcerea monezii nationale la paritatea pierduta si intarirea cursului oficial in raport cu alte monede. In tara noastra revalorizarea a fost incercata, cu rezultate negative, in perioada anilor 1923-1928. Virgil Madgearu a considerat o “eroare monetara” revalorizarea din acea perioada de la noi, deoarece prin plafo