Tendinte în domeniul surselor de finantare a învatamântului superior




















1. Generalitati – introducere în studiul sistemului de cheltuieli publice

Subiectul propus de noi pentru aceasta dezbatere este finantarea învatamântului, cu precadere a celui superior. Pentru aceasta, este necesara încadrarea acestui subiect în obiectul de studiu al finantelor publice.
Termenul de finante publice (lat. finatio, finacias) are diferite acceptiuni, în functie de epoca si autor, însa, pe plan economic, poate fi definit ca o entitate economica ce intra în relatii de cauzalitate cu statul si banii, moneda.
Finantele publice, astazi, reprezinta o ramura a stiintelor economice ce exprima relatii de repartizare a Venitului National (a Produsului Intern Brut), au legaturi strânse cu dreptul administrativ si cel constitutional, cu politicile adoptate de partidele aflate la conducerea statului. Finantele publice se mai numesc si relatii financiare, o componenta a relatiilor banesti. Aceste relatii (financiare) se concretizeaza prin constituirea si repartizarea unor fonduri financiare la dispozitia statului, necesare satisfacerii nevoilor publice, colective. Fondurile constituite vor deveni obiectul unor cheltuieli publice.
În legatura cu modul de calcul al cheltuielilor publice, exista doua concepte: neconsolidate (se însumeaza toate componentele) si consolidate (se însumeaza cheltuielile publice si apoi se deduc transferurile dintre diferitele categorii bugetare, înlaturându-se astfel înregistrarea repetata a anumitor resurse financiare publice).
Cheltuielile publice pot fi clasificate în functie de numeroase criterii. O.N.U., atunci când a clasificat cheltuielile publice, a folosit criteriul functional conform caruia actiunile social- culturale reprezinta o destinatie foarte importanta a fondurilor bugetare.
În Anexa 1 sunt prezentate date despre structura functionala a cheltuielilor publice ale României: ponderile acestora în P.I.B., în perioada 1990-1999