Asupra problemei sensului si intelegerii in contextul antireductionismului

Care este sensul sensului? Sau, care este intensiunea inteligibilului? Exista o unitate a sensului? Ce importanta are aceasta problema?
Din anumite puncte de vedere, aceste probleme par neimportante, dar cand se pune problema unitatii stiintei sau a naturii intelegerii, problema sensului si intelegerii devine importanta.
Stiintele, intr-adevar, nu pot avea o intensiune transinteligibila. Intensiunea determina extensiunea. Totusi, alteori, intensiunea este o extensiune de ordin secund, o extensiune abstracta, o metaextensiune. Atat extensiunea cat si intensiunea sunt continuturi constiente. Dar, intensiunea de obicei se refera la o extensiune. O intensiune de prim ordin poate deveni o extensiune pentru o intensiune de ordin secund. Orice continut mental abstract are ca ultima origine o experienta fenomenala. Chiar imageria mentala foloseste de ariile cerebrale folosite in perceptia vizuala, deci este puternic constransa de ultima. Totusi, gandirea abstracta si constructiv conceptuala poate depinde de cortexul parietal. Revenind la problema sensului sau intelesului, nu orice propozitie cu sens este stiintifica. Chiar daca sensul sau inteligibilul ar constitui o conditie necesara a stiintificitatii, el nu este, totusi, o conditie suficienta. Pentru instantiere, propozitia viata este si nu este o forma de existenta a materiei nu poate fi stiintifica in acelasi timp si sub sincronic si comparativ cu acelasi criteriu. Noncontradictia constituie deasemenea un criteriu logic care trebuie sa fie satisfacut de stiintific. Mai mult, stiinta tinde sa se dezvolte spre o cunoastere precisa, economica, rationala si inteligibila. Daca ipotezele sau constructele noastre teoretice satisfac criteriul logic, ulterior consecintele lor concrete trebuie comparate cu experienta fenomenala de ordin prim. Stiinta matura presupune nu numai utilizarea unor unitati de sens pentru descriere, ci si organizarea si coor