CONCEPTUL DE “LIBERTATE”
ÎN GÂNDIREA FILOZOFICA
Sursa originala a dezbaterilor filozofice in jurul problemei libertatii este sentimentul de libertate care acompaniaza orice act voluntar .Pusi în fata unor configuratii diferite de fapte ,a unor situatii ca putem decide ce vrem, ca nimic nu este gata facut, ca nimic nu este de reînceput la fel, ca reactiilor noastre le este strain automatismul lucrurilor lipsite de constiinta.
Chiar daca ,plasat la nivelul deciziei si facând abstractie de rezultatele obiective ale ei,
sentimentul libertatii este însotit adesea de iluzia ca putem face ce vrem ca a decide fara constrângere exterioara ar însemna si a decide sustragându-ne necesitatii ,acest sentiment ,,care nu este altceva decât experienta unui act în sine”, ne conduce spre intuitia
larg acceptata la nivelul „bunului simt”, ca „libertatea vointei s-ar cunoaste fara probe”(Descartes), si ca s-ar reduce la un „dat imediat al constiintei” (Bergson).
Dar, analizând mai atent, constatam ca aceasta intuitie este, ca orice intuitie de altfel, neclara si ne aprobata . Este de ajuns sa ne întrebam „ce simtim atunci când ne simtim liberi” pentru a ne da seama ca aceluiasi sentiment îi putem asocia un evantai larg si eterogen de semnificatii .Intuitia este deci neclara .Si ,întrucât ne putem face iluzii asupra resorturilor deciziilor noastre, întrucât putem sa consideram alegerea noastra libera, chiar atunci când ea a fost dictata constrângator de modelele culturale ,de criteriile sociale de valorizare , de prejudecati sau pasiuni , de fenomene de alienare ,ea nu este nici probanta. Intuitia libertatii pune problema, dar nu se rezolva .A trebuit sa se desfasoare un îndelung efort de meditatie filozofica pentru ca însasi problema sa fie formulata pertinent si sa constituie cadru teoretic adecvat pentru realizarea ei .
În dezbaterea teoretica a problemelor libertatii s-au propus în istoria gândirii filozofice mai multe tipuri de solutii .Vom prezenta câteva dintre ele , nu în ordinea lor cronologica, ci în ordinea în care trecerea de la o interpretare la alta ne permite sa surprindem fazele prin care trece procesul progresiv de conceptualizare a libertatii, strabatând itinerariul cuprins între adeziunea pasiva la impulsuri si adeziunea activa la valori .
O prima interpretare este cea în care apare LIBERTATEA – SPONTANEITATE .Ea este prezenta la gânditorii care identifica libertatea în actele unice, irepetabile, izvorâte din impulsuri vitale sau emotionale, sustrase constrângerilor exterioare si inanolizabile rational. Este libertatea – capriciu, libertatea bun – plac, sau mai precis, acea ,, liberte – jaillissement’’ (libertate- tâsnitura) exaltata de Bergson în cap.III din „ Essai sur les donnees immediates de la concience “.
Libertatea este considerata ca ,, un dat imediat al constiintei “, ca facultatea inerenta a omului de a se raporta sintetic si spontan la actele pe care le îndeplineste, dând curs pulsatiilor si impulsurilor emotionale care ,, tâsnesc “ din ,, strafundurile eului “
Pentru ca definirea este un act exercitat de inteligenta cunoscatoare, iar libertatea este proprie actelor care ne socotesc suveran constrângerile inteligentei, o definire a libertatii devine principial imposibila pentru cei ce o reduc la ,, raportul spontan al eului concret cu actul “ . ,, Acest raport este de nedefinit pentru ca suntem liberi “ – scrie Bergson, constient ca ,, orice definitie a libertatii va da dreptate determinismului”
Aceasta prima interpretare a libertatii este totalmente criticabila. Omul care s-ar considera înafara constrângerilor si-ar conferi atributul libertatii oricaror elanuri spointane care ar confunda dorinta cu vointa si ar da curs, fara cenzura rationala si fara triaj axiologic pulsatiilor vitale pornite din abisurile subconstientului, s-ar supune,în fond, unor constrângeri tiranice ale unui determinism psihologic implacabil.Ar deveni un simplu automat, cu singura deosebire ca, aderând tacit la principul CARPE DIEM, îsi creeaza iluzia de a fi liber tocmai atunci când este redus la un simplu ,, obiect” întrun angrenaj a carui functionare îi scapa cu desavârsire, iar egocentrismul si narcismul ar masca pierderea totala ,, a constiintei de sine”, a capacitatii de alegere si decizie, a intentiei de a întelege necesitatea. Putem spune ca aceasta conceptie, a unei libertati – spontaneitate , cauta libertatea exact la polul opus ei.Adeziunea pasiva cvasiautomata la impulsuri spontane ne plaseaza într-o zona a nonlibertatii, în afara oricarui indiciu al manifestarii ei, cel mult în pragul dincolo de care î...