Consideratii filosofice asupra entropiei, evolutiei, si metafizicii in contextul explicatiei filosofico-stiintifice a imbatranirii

Organismul uman, ca o colonie multicelulara, este o parte a intregului univers. El nu poate trai izolat de restul universului. De exemplu, are nevoie de oxigen si alimente din exterior. Viata implica miscare. Lucrul mecanic al unui biosistem implica consumul energiei lui interne. Daca energia lui interna nu este infinita, atunci ea s-ar putea epuiza. Epuizarea energiei interne ar duce la incetarea miscarii. Energia nu poate sa fie produsa. (Oexle, 2002) Totusi, biosistemele sunt sisteme deschise, in sensul ca au relatii de schimb cu mediul lor extern. Astfel, viata implica miscare. Iar miscarea unui biosistem implica procurarea de energie. Procurarea de energie, in conditiile in care energia nu poate sa fie produsa, presupune relatii de schimb cu mediul. Fiind un bun cunoscator al conceptelor si al legilor termodinamicii, Oexle a argumentat cu mare putere de argumentare ca, in explicatia imbatranirii entropia nu ocupa un rol principal. Oexle a aratat ca, organismele vii nu pot trai in stari de minima entropie. Fiind de acord cu tendinta corecta antireductionista a lui Oexle, consider totusi ca, idea lui despre sensul imbatranirii trebuie perfectionata. "Imbatranirea este o functie a selfmentinerii (self-mainten-ance care difera de la o specie la alta si care a fost stabilita prin evolutie nu prin legi termodinamice". Oexle, 2002) In primul rand, idea selfmentinerii trebuie cel putin specificata, deoarece: 1) exista unele bioschimbari care destabilizeaza selfmentinerea si, totusi, n-au caracter senescent (ex., plasticitatea sistemului nervos implicata in anumite procese ale dezvoltarii cognitive). Adica, schimbarea poate fi orientata spre dezvoltare nu doar spre senescenta. Dezvoltarea implica schimbare (ex., a densitatii sinaptice, a arborizatiei dendritice, si a arborizatiei axonale etc.). Schimbarea dezvoltatoare implica non-selfme