CONTRIBUTIA GÂNDIRII MEDIEVALE LA DEZVOLTAREA LOGICII

- LOGICA UMANISMULUI –
( din ISTORIA LOGICII de ANTON DUMITRIU )



Preludiile logicii umanismului

In Evul Mediu natura nu mai prezenta nici un interes pentru oameni, tot interesul lor a fost îndreptat spre o realitate invizibila care este divinitatea.
In Renastere omul se întoarce din nou spre propriile lui puteri intelectuale si materiale, apleând la traditiile culturii clasice greco-romane si devine centrul naturii pe care o observa. El poate sa înteleaga aceasta natura si s-o stapâneasca si prin aceasta s-a descoperit pe sine.
Gândirea Evului Mediu era dominata de polaritatea Dumnezeu-om, dar gândirea Renasterii era dominata de noua polaritate om-natura.
Aceasta noua orientare culturala, care este Umanismul, ia o mare amploare în Renastere –epoca liberalizatoare începuta în Italia.
Caracteristicile sau opozitia dintre Umanismul renascentist (conceptie optimista despre om, mod de actiune care decurge din aceasta conceptie si care militeaza pentru dezvoltarea libera a personalitatii umane) si Scolastica (cultura Evului Mediu însemnând si ceea ce se învata pe de rost sau ceea ce se refera la probleme pur verbale) este o lupta acerba împotriva autoritatii si traditiei filosofice, încorporate în aristotelism. Aristotel întemeietorul logicii sustine ca legile si formele logice îsi au baza în realitatea obiectiva.
In decursul epocii Renasterii aristotelismul va suferi treptat atenuari, tot asa si Umanismul va aparea treptat si se va cristaliza în urma unui proces îndelungat.





Personalitati puternice care în istoria logicii au reprezentat primele luari de pozitii umaniste au fost: Froncesco Petrarca, Giovanni Boccaccio, Leonardus Aretinus, Aeneas Sylvius Piccolomini, Nicolaus Cusanus.

Francesco Petrarca (1304- 1374)

Celebrul poet al sonetelor, Petrarca a fost si un filosof umanist interesant, de la care ne-au ramas tratatele filosofice: „De remediis utriusque fo