CREDINTELE RELIGIOASE-ZEII

Credintele religioase ale Epocii arhaice au continuat sa patrunda, mai mult si mai adânc, în viata grecilor. „Epoca obscura” organizase dupa modelul societatii umane panteonul de divinitati homerice, în care admisese si intrarea altor zei, straini, echilibrase raportul între numarul divinitatilor masculine si celor feminine, si pusese bazele cultului orasului-stat, ale polis-ului. încât, se poate spune ca spre sfârsitul Epocii arhaice religia grecilor va ajunge sa capete contururi definitive.
Este o religie - în linii generale - optimista. O religie prin care omul cauta sa obtina protectia zeilor în timpul vietii, mai mult decât dupa moarte. O religie care, acceptând în panteonul ei si divinitati straine, nu manifesta exclusivismul si intoleranta pe care o vor manifesta iudaismul, crestinismul sau islamismul. Religia greaca este superioara celorlalte religii si prin extraordinara bogatie de mituri pe care le-a creat în jurul zeilor sai, si prin implicatiile filosofice sau prin forma poetica a acestor mituri; cât si prin faptul ca mitologia greaca a fecundat atât creatia literara cât si domeniile artei, si chiar o mare parte din gândirea filosofica greaca.
În secolul al VIIlea î.e.n. în lumea greaca se delimiteaza clar doua niveluri de gândire religioasa, doua religii în mod substantial diverse (si, sub anumite aspecte, chiar incompatibile una cu alta) -religia orasului-stat oficiala, si religia populara.
Prima, îsi avea constituit panteonul înca din epoca alcatuirii poemelor homerice, în care zeii apareau ca niste nobili divinizati, -si ca atare, era firesc ca sa intereseze în special clasa conducatoare aristocratica. Principalii zei erau în numar de 12 organizati într-o familie; tatal - Zeus, cu sotia sa Hera (care, dupa Hesiod, îi era sora), cu fratele sau Poseidon si cu surorile lui Hestia si Demeter; urmau cei sapte fii ai sai - printre numerosi alti fii si fiice - nascuti (cu exceptia ultimilor doi) adulterin în afara caminului conju