Cunoasterea

“ Cunoasterea pura e intuneric pur ”
Emil Cioran



Filozofia, stricto senso, se poate recunoaste in teoria cunoasterii:
“Cunoaste-te pe tine insuti! – Gnôthi seauton”, celebrul dicton pe care Socrate il imprumutase de pe frontonul templului lui Apollo, situat in centrul Pamantului considerat de Grecia Antica de a fi la Delfi, ramane ca o marturie pe care ivirea zorilor filozofiei o lanseaza inspre pragul noului mileniu ce se anunta la orizont, luminat si intunecat deopotriva de samburii de lumina semanati de stiintele moderne .
In ceea ce priveste cunoasterea propriu-zisa, aceasta trebuie sa se limiteze – nu fara regret, la lumea fenomenelor si nuomenelor relative care se indeparteaza adesea, odata cu orizontul… Aceste lucruri in sine relative pot, fara indoiala, sa fie abordate, urmand una cate una treptele unei scari fara sfarsit previzibil, care urca prin biosfera si prin speciile biologice, spre Om, si poate, spre eventuala supra-stiinta .
De la bun inceput ancorata intr-o istorie si filozofie naturala a cunoasterii, biognoseologia noastra va urma fulguratiile – totdeauna incetosate – ale inteligentei umane, in evolutia ei pe scara animala, datorita etologiei comparate, stiinta a comportamentului animal, la care se vor adauga noile descoperiri privind posibilitatile de comunicare ce pot fi intalnite chiar si in regnul vegetal .
Daca lumea vie, in dinamica sa, nu pare deloc supusa unui determinism tinand de dihotomia evolutie / involutie ajungand la o ortogeneza pozitiva sau negativa, atunci, fara indoiala, trebuie sa cautam cheia dezvoltarii sale intr-un probabilism selectiv . Astfel, teoria sinergica a evolutiei poate explica diversitatea speciilor biologice din biosfera, dar si miscarea ideilor, teoriilor si conceptiilor stiintifice .
Evolutia comparata a speciilor, inclusiv cea a comportamentelor lor, precum si dinamica cunoasterii umane, trebuie sa fie privite in lumina unei selectii multipolare, inscriindu-se intr-o miscare sinergetica .