CUVÂNTUL DAR AL LUI ZADIG

“(E1)... Tot ce vezi în micul atom pe care te-ai nascut trebuia sa fie la locul lui si la timpul lui anumit, dupa poruncile nestramutate ale celui care cuprinde tot. (E2) Oamenii cred ca copilul acela care a murit a cazut în apa din întâmplare si ca tot din întâmplare a ars casa aceea; (E3) dar nu exista întâmplare; totul e încercare sau pedeapsa, sau rasplata, sau prevedere (...) (E4) Biet muritor ce esti, nu mai cerceta ceea ce trebuie sa adori.
(E 5) Dar... spune Zadig.
Însa în timp ce rostea acest dar, îngerul îsi lua zborul catre al zecelea cer. Zadig, în genunchi, se închina Providentei si se supuse. Îngerul striga catre el di înaltul vazduhului:
(E6) Ia-ti calea catre Babilon.”
(Voltaire, „Zadig” în Candid sau optimismul, trad. de Al. Phillipide, Chisinau, Hiperion, 1993, p. 66.)

Conversatia se deschide brusc cu introducerea temei anticipând,m între emitator si receptor, un conflict asupra valorilor de baza:credinta religioasa. Îngerul rezolva conflictul într-un mod impersonal: foloseste cuvinte precum: tot, oamenii, totul. Cuvântul tot este o presecventa pentru secventa de baza (E3). Cadrul în care se desfasoara comunicarea este unul formal, relatia fiind asimetrica: prin statutul de reprezentant al lui Dumnezeu, îngerul are puterea, are comportament dominator (da ordine: nu cerceta, ia calea). Atitudinea lui este una de presiune, dovedind superioritatea si responsabilitatea: (E4), (E6). Îngerul introduce tema, o coreleaza (E6), dar nu îi da dreptul la cuvânt lui Zadig pentru ca zboara. Alternanta replicilor este minima („-Dar...”), îngerul nu violeaza teritoriul temporal al lui Zadig. Prin acest refuz de a coopera, prin replica initiala si cea finala, îngerul întreprinde un act amenintator fata de fata pozitiva a lui Zadig, prin ordin (E4, E6) îi ataca fata negativa. Nu este ascultare dialogica, iar un raspuns trunchiat al lui Zadig („-Dar...”) încalca maxima calitatii si a modalitatii. Zadig vrea sa coopereze, dar nu exista si