Aparate optice

a)Ochiul omenesc, ca aparat optic:

Din punct de vedere anatomic, ochiul este, dupa cum se stie, un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor în senzatii vizuale. Privind însa numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa (sau vitroasa):


Aceastea se gasesc în interiorul globului ocular, marginit în exterior de o membrana rezistenta, numita sclerotica. Sclerotica este opaca peste tot, exceptând o portiune din fata, care este transparenta si de forma sferica, numita corneea transparenta. Lumina patrunde în ochi prin cornee, strabate cele trei medii transparente si cade pe retina, unde se formeaza o imagine reala si rasturnata a obiectelor privite. Fluxul luminos este reglat automat prin actiunea involuntara (reflexa) a irisului. Aceasta este o membrana (ai carei pigmenti dau “culoarea ochilor”) perforata în centru printr-o deschidere circulara, de diametrul variabil, numita pupila. La lumina prea intensa, irisul îsi mareste pupila, penru a proteja retina, iar la lumina prea slaba, irisul îsi mareste pupila pentru a mari iluminarea imaginilor de pe retina. Retina este o membrana subtire, alcatuita din prelungirile nervului optic si continând un numar mare de celule senzationale, care percep lumina, numite conuri si bastonase. Conurile sunt celule specializate în perceperea luminii de intensitate slaba, fiind practic incapabile sa distinga culorile. Ochiul omenesc contine aproximativ 7 milioane conuri si 130 milioane bastonase, foarte neuniform raspândite. Conurile ocupa mai ales partea centrala a retinei, în timp ce densitatea bastonaselor creste spre periferie. În partea centrala, putin mai sus de axa optica, exista o regiune numita pata galbena (macula lutea) în mijlocul careia se afla o mica adancitura – foveea centralis – populata exclusiv de conuri, în numar de 13000 – 15000. Sub