CONDENSATOARE
  Condensatoarele pot fi clasificate in functie de natura dielectricului utilizat in condensatoare cu dielectric: gazos, lichid, anorganic si organic solid sau din punct de vedere constructiv in: fixe si variabile.     Principalele caracteristici electrice ale condensatoarelor sunt:
capacitatea nominala (Cn) si toleranta acesteia, specificate la o anumita frecventa (50, 800 sau 1000 Hz);
tensiunea nominala (Vn) care reprezinta valoarea maxima a tensiunii continue sau a tensiunii efective care nu produce strapungerea condensatorului in functionare indelungata;
rezistenta de izolatie (Riz), care reprezinta valoarea raportului tensiune-curent continuu la un minut dupa aplicarea tensiunii;
tangenta unghiului de pierderi (tg ?c) care reprezinta raportul dintre puterea activa si cea reactiva, masurate la aceeasi frecventa la care a fost masurata capacitatea nominala.
    Exista si alti parametri pe care insa nu-i vom mai prezenta aici.     Condensatoarele variabile mai au urmatorii parametri:     – capacitatea minima (Cmin);     – legea de variatie a capacitatii data de functia     C = f(Cmin, Cmax, ? ), (1.13)     unde ? este unghiul de rotatie, variabil intre 0 si ?max.     Astfel, ca legi de variatie a capacitatii pot fi: legile liniara, exponentiala etc. In figura 1 sunt date simbolurile unor tipuri de condensatoare:
         a.                                             b.                                c.                         d.
Fig. 1 Simbolurile condensatoarelor: a) fix; b) variabil;
c) condensator electrolitic; d) condensator semivariabil (trimer)
SCHEMA ECHIVALENTA A CONDENSATORULUI REAL IN
REGIM VARIABIL
 Schema echivalenta a condensatorului real in regim variabil este data in figura 2.   
 
Fig. 2. Schema echivalenta a condensatorului real
    Impedanta echivalenta a condensatorului real (vezi fig. 2) este:
, (1.13)     unde RS si CS sunt rezistenta, respectiv capacitatea serie a condensatorului.   Exista o valoare a frecventei, numita frecventa de rezonanta ? r, care daca este depasita, condensatorul real isi pierde caracterul de condensator.   Pentru condensatoarele electrolitice schema echivalenta se complica datorita electrolitului.  
TIPURI DE CONDENSATOARE
    Condensatoare cu mica. Ca material dielectric se foloseste mica sub forma de folii, iar armaturile metalice sunt folii de Sn, Cu electrolitic, Al, Ag. Dupa impachetare se ermetizeaza cu ceara minerala, rasini, ceramica sau sticla.     Condensatoare cu hârtie. Dielectricul este format din 2-3 folii de hârtie, iar armaturile din folii de Al sau prin depunere in vid din Zn sau Al. Dupa bobinare condensatorul se impregneaza cu dielectric.     Condensatoare cu pelicule plastice. Dielectricul este format din folii de materiale termoplaste (polietilen tereftalat, policarbonat, polistiren, polietilena etc.).     Condensatoare ceramice. Materialele folosite la constructia acestor condensatoare sunt materiale ceramice cu polarizare temporara sau spontana, cum ar fi titanatul de bariu. Fenomenul de polarizare, care apare ca urmare a aplicarii asupra dielectricului a unui câmp electric, determina aparitia in dielectric a unei orientari a sarcinilor, astfel incât acesta se comporta ca un condensator.     Condensatoare electrolitice. Prezinta proprietati remarcabile (permitivitate si rigiditate mare) si posibilitatea de obtinere a unei pelicule sub un micron, ceea ce duc la realizarea de capacitati specifice mari (sute ).Ele se bazeaza pe proprietatea oxizilor unor metale ca aluminiul si tantalul, de a conduce într-un sens si de a prezenta o rezistenta de blocare mare în celalalt sens. De aceea, aceste condensatoare sunt polarizate.
Anodul este format dintr-o folie de aluminiu de înalta puritate, groasa de 60-100 microni, care este oxidata simultan pe ambele parti prin electroliza. Stratul de oxid gros de circa o miime de micron pentru fiecare volt al tensiunii nominale, constutuie dielectricul. Pentru marirea suprafetei anodului si deci pentru obtinerea de capacitati mari într-un volum mic, ea nu este neteda ci asperizata prin corodare electrochimica.
Catodul este o solutie de acid boric, hidroxid de amoniu si glicoletilena, care patrunde în toti porii anodului. Aceasta solutie este mentinuta în contact cu stratul de oxid anodic pe toata suprafata prin impregnarea a 2-5 foite de hârtie fara impuritati. Contactul catodic se realizeaza prin alta folie de aluminiu dar de grosime mult mai mica (10 microni), care se aseaza peste foile de hârtie. Întreg ansamblul, format dintre doua folii de aluminiu (anodul si contactul catodic), având între ele foitele de hârtie este apoi rulat pâna capata o forma cilindrica. Acesta se introduce apoi în tuburi de aluminiu etansate cu dopuri de cauc...