Efectul Doppler
Unda emisa de o sursa de oscilatii se propaga de la sursa pâna la receptorul care o detecteaza. Prin detectarea undei se întelege masurarea unei anumite marimi caracteristice ei, de exemplu, frecventa undei. Daca sursa si receptorul sunt în repaus unul fata de celalalt, frecventa undei masurata de receptor este egala cu frecventa undei emisa de sursa. Asa se întâmpla atât cu undele sonore cât si cu cele luminoase. Daca însa sursa de oscilatii este în miscare fata de receptor, frecventa undei masurata de receptor difera de aceea a undei emisa de sursa de oscilatii. Acest fapt care se observa când sursa si receptorul sunt în miscare unul fata de celalalt, se numeste efectul Doppler; acest efect este foarte important atât în stiinta cât si în tehnica.
Explicatia efectului Doppler se va face folosind figura 1. care reda undele sferice ce izvorasc din sursa de oscilatii S. Daca sursa se misca, de exemplu din S in S’, undele sferice emise succesiv, se apropie unele de altele in sensul de miscare al sursei. Distanta dintre suprafetele sferice de egala faza reprezinta lungimea de unda; se observa astfel ca la receptorul R stationar, ajung în unitatea de timp, unde cu suprafetele sferice mai apropiate între ele în comparatie cu situatia în care sursa ar fi în repaus fata de receptor. Întrucât suprafetele de egala faza sunt aparent mai apropiate, lungimea de unda aparenta (a este mai mica si deci frecventa undelor masurata de receptor este în acest caz mai mare. Daca sursa este stationara, iar receptorul se deplaseaza catre sursa S, ca în figura 2., acesta întâlneste în unitatea de timp mai multe unde sferice, decât daca receptorul ar fi fost fix si undele ar fi ajuns la el. Ca urmare receptorul în miscare catre sursa detecteaza o frecventa mai mare.
În consecinta, frecventa detectata de receptor creste daca miscarea relativa a sursei fata de receptor, receptorul fiind în pozitia R’ in figura1., printr-un rationament analog cu acela facut mai înainte, se ajunge la concluzia ca frecventa masurata de receptor scade. Daca sursa sta pe loc iar receptorul R’ se deplaseaza, în situatia figurii 2, de la dreapta spre stânga, departându-se de sursa, undele sferice ajung la receptor mai rar in timp, decât daca receptorul ar fi fost în repaus si deci acesta detecteaza o frecventa mai mica. Prin urmare, frecventa detectata scade, daca miscarea relativa a sursei fata de receptor îi departeaza pe unul de celalalt.
Pentru a exprima cantitativ modificarea frecventei în efectul Doppler se noteaza cu u viteza de deplasare a sursei S fata de receptor, cu (S frecventa undelor emise de sursa si cu (R frecventa undelor masurate de receptor. Undele studiate se propaga cu viteza v in mediul în care se gasesc sursa si receptorul; aceasta viteza fiind o caracteristica a mediului respectiv nu este afectata de miscarea sursei sau a receptorului.
În timpul t sursa emite (S*t si, daca sursa ar fi fixa, aceste unde ar parcurge distanta v*t. Lungimea de unda se obtine ca raportul intre distanta v*t parcursa si numarul de unde care acopera aceasta distanta adica
Relatia obtinuta este binecunoscuta, dar ea a fost stabilita printr-un rationament nou care va fi folosit în cazul în care exista miscarea sursei sau a receptorului.
Daca sursa se deplaseaza catre receptor cele (S*t unde emise de sursa se vor raspândi într-un spatiu mai mic decât v*t, deoarece în timpul t sursa însasi s-a deplasat cu distanta u*t. Aceasta înseamna ca numarul de unde (S*t emise de sursa în timpul t se vor gasi în spatiul v*t-u*t , iar lungimea de unda aparenta, definita ca raportul între spatiul v*t-u*t si numarul de unde (S*t este
Frecventa corespunzatoare lungimii de unda (a este frecventa masurata de receptor (R.
Daca sursa se departeaza de receptor, numarul de unde (S*t se întind pe distanta v*t+u*t; lungimea de unda aparenta este în acest caz (a =(v+u)/ (S. Adoptând conventia ca u este pozitiv pentru miscarea sursei catre receptor si negativ când sursa se îndeparteaza de receptor, relatia (1) este aplicabila si în acest caz.
Presupunând apoi ca receptorul se misca spre sursa cu viteza u’, viteza sa relativa fata de unde este v+u’, iar numarul de unde pe care receptorul le întâlneste în timpul t este (v+u’)t/(a în care (a=v/(S. Frecventa masurata de receptor este
Daca receptorul se departeaza de sursa, la el ajung mai putine unde în timpul t, (v-u’)t/(a, si deci frecventa masurata de receptor va fi (v-u’)(a. Conventia ca u’ sa fie pozitiv când receptorul se apropie de sursa si negativ când se departeaza de sursa, face ca relatia (2) sa se aplice si în acest caz.
În cazul în care atât sursa cât si receptorul sunt în miscare unul fata de altul, relatia generala este
care se reduce la (1) pentru u’=0 (R stationar) si la (2) pentru u=0 (S sta...