Colegiul National „Ion Luca Caragiale”









Lumina (si toate celelalte forme de radiatie electromagnetica) calatoresc în vid cu o viteza de circa 300.000 km/s, iar în aer ceva mai încet. Viteza luminii în vid reprezinta o constanta universala, notata cu c , si, conform teoriei relativitatii, nimic nu poate fi mai rapid. Într-o secunda o raza de lumina ar putea înconjura de peste 7 ori Pamântul pe la Ecuator, pe când calatoria ei de la Soare la Pamânt, pe o distanta de circa 150.000.000 km, dureaza cam 8 minute.
Viteza luminii în vid este la ora actuala determinata precis la valoarea de 299.792.458 m s-1 . Aceasta valoare este folosita la aflarea unor distante lungi prin masurarea timpului necesar unui puls de lumina sa ajunga într-un loc si sa se întoarca. Reprezinta de asemenea baza anului lumina (distanta parcursa de lumina într-un an), o unitate folosita la masurarea unor distante astronomice foarte mari. La o scara mai redusa, valoarea vitezei luminii permite o determinare foarte precisa a distantelor iar metrul este definit la ora actuala ca lungimea drumului parcurs de lumina într-o fractiune de 1/299.792.458 dintr-o secunda.
Importanta progresului stiintific
Încercarile de masurare a vitezei luminii au avut un rol important în stabilirea unor teorii stiintifice din trei motive.
Sfârsitul Teoriei Corpusculare
Viteza luminii în aer si apa a fost pentru prima data masurata la mijlocul secolului XIX de catre fizicienii francezi Jean Foucault si Armand Fizeau. Acest lucru a dus la o respingere a teoriei corpusculare a luminii propusa de Isaac Newton. Newton sugerase ca un corp luminos emite un curent de particule care calatoresc în linie dreapta prin eter (un mediu despre care se credea la acea vreme ca ocupa întregul spatiu). Dar faptul ca lumina se deplasa mai încet în apa nu putea fi explicat decât prin teoria ondulatorie a luminii si nu prin cea stabilita de Newton.
Originea electromagnetica a luminii
La mijlocul secolului XIX James Clerk Maxwell a