Agricultura de subzistenta


Cele patru mari forme ale agriculturii de subzistenta sunt vanatoarea si culesul plantelor, pastoritul nomad, cultivarea diferitelor loturi si agricultura stabila. Fiecare din aceste forme reflecta un anumit stadiu din istoria societatii umane.
In urma cu aproximativ 12000 de ani, cea mai mare parte a oamenilor traia din vanatoare, pescuit si cules. Aceasta implica uciderea animalelor salbatice pentru carne si culesul plantelor si radacinilor comestibile, printre care fragi, fructe si seminte salbatice.
Ca mod de viata, vanatoarea si culesul au avut un declin rapid dupa dezvoltarea agriculturii, in urma cu 12000-10000 de ani. O data cu descoperirea modului in care pot fi cultivate plantele si domesticite animalele, majoritatea au devenit agricultori. In regiunile cu ploi abundente si regulate, ei cultivau diverse recolte. In regiunile mai uscate, ei cresteau animale. Grupurile tot mai mici de vanatori si culegatori au fost impinse catre zone care nu erau propice nici unei forme de agricultura.
Vanatoarea si culesul necesita o buna cunoastere a modului de supravietuire in armonie cu natura. Aceste cunostinte le permit vanatorilor si culegatorilor sa supravietuiasca chiar si in zonele extrem de inospitaliere. Unii oameni de stiinta considera ca n-ar trebui pierdute cunostiintele despre natura a vanatorilor si culegatorilor.

Pastoritul nomad
Pastoritul nomad reprezinta un stadiu mai evoluat al vanatorii si unele forme de pastorit sunt chiar foarte asemanatoare cu aceasta. De exemplu, hoardele de caribu urmarite de eschimosii din nordul Canadei, sau cele de reni vanate de laponii din nordul Scandinaviei, sunt doar partial domesticite. In realitate, aceste animale sunt salbatice si migreaza an de an, fiind sau nu insotite de oameni.
Cele mai multe triburi nomade reusesc insa sa domesticeasca animalele, printre care vite, capre si oi, alaturi de camile, in Africa de Nord si sud-vestul Asiei, lame in Muntii Anzi din America de Sud si iaci