Aspecte geografice
ale asezarilor umane

În decursul devenirii sale istorice omul si-a creat un mediu artificial pentru a se feri de o natura când darnica, când ostila-locuinta. Prin grupare ateritoriala a mai multor locuinte si realizarea unui mod de covietuire sociala specific au rezultat asezarile umane. Ele au cunoscut în evolutia lor perioade de declin si de înflorire, unele au disparut iar altele s-au pastrat pâna în zilele noastre. Ele împodobesc astazi suprafata Terrei aidoma unei imense constelatii de pe bolta cereasca, unele având o “stralucire” puternica, altele abia “licarind”, minuscule între cei doi poli ai planetei. Asezarile pot fi permanente si temporare, cu o larga arie de raspândire geografica.
Asezarile permanente sunt cuprinse între 83o latitudine nordica (Siorapaluk - localitate din Groenlanda) si 55o latitudine sudica (Ushuaia în Chile). În ce priveste raspândirea pe verticala întâlnim asezari amplasate sub nivelul marii (Ierihon – Iordania la 250 m sub 0) si pâna peste 5000 m (Chupiquina în Chile – 5600 m, Arash în Tibet – 5320 m).
Asezarile umane se împart în doua mari categorii: sate si orase. Între ele exista o serie de asemanari, dar mai cu seama deosebiri. Satul se deosebeste de oras în principal prin urmatoarele elemente:
- are în general o populatie mai putin numeroasa.
- gradul de dotare cu unitati edilitar- sociale, culturale si de învatamânt a satului comparativ cu orasul este mai scazut.
- fizionomia specifica a satului data de o structura în general mai putin compacta a locuintelor în vatra, predominarea imobilelor cu un singur nivel si retea de drumuri de categorie slaba si mediocra. Populatia satului este ocupata preponderent în activitati primare, pe când orasului îi sunt specifice activitatile secundare si cele tertiare.
Orasul este o forma de organizare, înzestrare si utilizare a unui teritoriu în scopul concentrarii, transformarii si redistribuirii produselor necesare întretinerii, recreerii si progresului unei populatii de