Culoarul Bistrita

În partea de vest a tarii, de la valea Dunarii, în sud, si cea a Barcaului si cotul So-mesului, la nord, se însira mai multe grupuri de munti mici, insulari, despartiti prin largi depresiuni si întinse ,,golfuri’’ de câmpie, fapt pentru care se considera ca ei nu
constituie o catena unitara, ci doar niste munti fragmentari, strabatuti fara dificultate
de numeroase cai de comunicatie rutiera si feroviara. Fragmentarea lor se datoreste înaltarii inegale pe sectoare, chiar cu unele scufundari locale, spre sfârsitul tertiarului
si începutul cuaternarului.
La est, unele depresiuni si culoare tectonice despart acesti munti de Carpatii Me-
ridionali (Culoarele Timis-Cerna si Bistra, continuate cu depresiunea Hategului), dupa
cum unele depresiuni de contact îi delimiteaza spre Podisul Transilvaniei. La partea
apuseana, acesti munti marunti prezinta o limita sinuoasa cu adânci intrânduri ale câmpiei printre culmile de munti. Aceste ,,golfuri de câmpie’’ constituie o caracteris-
tica, îndeosebi la nord de Mures, si se datoresc unor linii de falie ce se întretaie rec-
tangular la limita ariei muntoase, cu caderi în trepte spre câmpie. Dovada o fac între altele si apele termale ce apar pe aliniamentele unor asemenea rupturi în scoarta în
plina câmpie (de la Oradea pâna la Timisoara). La nord, munti se bifurca în cuprinsul dealurilor somesene spre NV si NE, pierzând treptat din înaltime, astfel ca delimitarea
devine relativ anevoioasa, ceea ce a îndemnat pe unii geografi sa extinda limita aces-
tor munti pâna dincolo de Somes pe aliniamentele unor dealuri formate din sisturi cristaline.
Caractere generale. Muntii din vest prezinta altitudini scazute care rareori trec de 1300 m la sud de Mures si de 1800 m la nord de aceasta vale (numai exceptional în
Masivul Bihorului). Specifica este de asemenea caderea lor în trepte din cee în ce mai
joase spre vest, unde acesti munti ajung adevarati muncei, cu înaltimi cuprinse între
500 si 700 m.