Depresiunea Transilvaniei
Depresiunea Transilvaniei este cea mai mare depresiune din interiorul arcului carpatic. Are un relief colinar, de unde denumirea de "colinara", care i se poate atribui depresiunii intercarpatice a Transilvaniei.
Este marginita de cele trei ramuri carpatice, care isi iau numele dupa pozitia fata de aceasta zona depresionara: Carpatii Orientali (in est), Carpatii Meridionali (in sud) si Carpatii Occidentali (in vest).
Spre nord-vest exista o legatura mai larga cu Dealurile si Cimpia de Vest pentru jugul intracarpatic

Relief si subdiviziuni
Depresiunea Transilvaniei reprezinta o regiune mai scufundata a structurilor geologice care alcatuiesc Carpatii.
Fundamentul ei, alcatuit din sisturi cristaline si conglomerate cretacice, se afla la o adincime de 4.500 m, ceea ce arata ca, la sfirsitul Cretacicului, aceasta arie carpatica a inceput sa sufere o scufundare; scufundarea a fost lenta, judecind dupa sedimentele paleogene si neogene, dispuse in succesiuni continue si care au umplut depresiunea din baza spre partea superioara.
Ultimele sedimente (pliocene) s-au depus pe margini, in legatura cu ariile pe unde s-a retras marea pliocena (pe Somes, Mures, Olt).
Ridicarea succesiva a Carpatilor, incheiata la sfirsitul Pliocenului, a antrenat si Depresiunea Transilvaniei in aceasta miscare ascendenta si a determinat transformarea ei integrala in uscat.
In est, eruptia lantului vulcanic a complicat putin structura sedimentelor subiacente anterioare, curgerile de lave, care au acoperit pe alocuri stratele sedimentare, formind un relief de platouri usor inclinate.
Pe margini, o data cu ridicarea zonei montane, s-au activat cutele diapire (cu simburi de sare), care au ajuns pina la suprafata (la Praid, Turda, Ocna Dej, Cojocna, Ocna Mures, Ocna Sibiului).
Datorita evolutiei si structurii geologice, depresiunea colinara a Transilvaniei este formata din doua zone relativ concentrice, diferite: in centru o zona de structuri cvasiorizontale, pe alocuri bolt