MAGNETISMUL TERESTRU

Inca din antichitate oamenii au remarcat ca anumite minerale, cum ar fi magnetita, au proprietatea de a atrage bucatele de fier. Ulterior s-a constatat ca aceeasi comportare o manifesta, in stare naturala numai cinci elemente: fier, cobalt, gadoliniu si disprosiu, precum si unele aliaje ale acestora. Aceasta proprietate a fost numita magnetism (de la cetatea Magnesia din Asia Mica, unde acest fenomen a fost pentru prima data remarcat).
In apropierea unui magnet exista un camp fizic, denumit camp magnetic. Fizicianul H.C. Oersted a demonstrat la inceputul secolului al XIX-lea ca exista interactiuni intre campul magnetic si curentul electric, precum si generarea campului magnetic de catre curentii electrici.
Campul magnetic reprezinta o stare speciala in jurul unor magneti permanenti sau a unor conductori parcursi de curent electric care se manifesta prin actiuni magnetice asupra altor magneti permanenti, conductori parcursi de curent electric sau sarcini in miscare aflate in zona in care se manifesta campul magnetic. Campul magnetic este caracterizat cantitativ de catre liniile de camp si calitativ de inductia sa.

Pamantul are un camp magnetic puternic, ca si cand planeta ar fi avut un magnet bara enorm fixat in interiorul ei. Fizicienii considera ca acest camp magnetic al Pamantului are legatura cu miscarea fluidelor, materiale conductoare din punct de vedere electric care se gasesc in interiorul Pamantului . Materialul conductor si campul geomagnetic se pot controla reciproc. Studiul acestei probleme este cunoscut sub numele de hidromagnetism. Studiul modului in care campul magnetic terestru s-a schimbat de-a lungul istoriei Pamantului este numit paleomagnetism.
Campul magnetic al Pamantului are o anumita importanta istorica datorita rolului busolei in explorarea planetei. Acul unei busole este un adevarat magnet bara ; un capat este numit „indicatorul” nordic pentru ca este atras de polul magnetic al Pamantului din emisfera nordica. Ce