Marile obiective ale planetei



Putem spune ca lacul Baikal a intrat în circuitul marilor obiective ale planetei noastre. Asa cum se vorbeste în mod curent de Alpi, Himalaia, Caucaz, Amazon, Congo, Nil etc. de catre un numar tot mai mare de oameni, tot asa se vorbeste astazi si despre lacul Baikal.
La aceasta faima a Baikalului a contribuit în mod egal atât caracteristicile morfometrice si hidrice, cât si cele biologice. Baikalul pe lânga faptul ca este cel mai adânc lac de pe Glob, poate fi considerat si cel mai vechi prin ce circa 20-25 mil. ani de existenta(exclusiv Marea Caspica si Aral) si unul dintre „muzeele vii”, în care traiesc aproximativ 800 specii de animale si 245 specii de plante endemice, proprii lui.
Evident, acest tezaur faunistic si floristic, acest monument natural impunator prin dimensiunile sale – 636 km lungime maxima, 79,5 km latime maxima, 31500 km2 si 23000 km3 apa – a trezit interesul multor calatori si oameni de stiinta. Desi datele geologice, geografice si biologice despre Baikal au început sa se acumuleze de aproape un secol, iar în prezent se efectueaza cercetari intensive, au ramas înca multe puncte de suspensie, multe probleme neexplicate.
Lacul Baikal a fost descoperit în anul 1643 de catre K. Ivanov si V. Kolesnikov, iar 32 ani mai târziu – în 1675 – cunoscutul calator si diplomat român Spatarul Nicolae Milescu, cunoscut în descrierile în limba rusa sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestica, facându-i si o descriere amanuntita. De atunci lacul a constituit obiectul multor expeditii, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele si animalele ce traiesc în el. Astfel, lacul a fost cercetat de I. D. Cerski – dupa care s-a dat si numele vârfului de lânga localitatea Sliudenka, înalt de 2090 m, din culmea Hamar-Daban – de V. A. Obrucev, E. V. Pavlovski, P. E. Riabukin, V. V. Belousov, L. S. Berg, B. Dibovski, V. Godlevski,