În luna mai a anului 1961, Jobn F. Kennedy, presedintele SUA, si-a angajat tara sa faca posibila aterizarea unui om pe Luna înainte de sfârsitul deceniului. Acest plan ambitios a fost într-adevar realizat în data de 20 iulie 1969.
În momentul în care presedintele Kennedy a stabilit acest tel, el parea imposibil de atins. Era spatiala se afla înca la început – Iuri Gagarin din URSS efectuase primul zbor în spatiu cu doar o luna în urma, iar agentia spatiala a Statelor Unite, NASA (National Aeronautics and Spase Administration, Organizatia Guvernamentala pentru Cercetari Spatiale), trimisese recent în spatiu un american, pe astronautul Alan Shepard. Dar a fi primul pe Luna era o chestiune de mândrie nationala. Uniunea Sovietica întrecuse America cu prima lansare a unui satelit si primul om în spatiu si, în perioada cea mai sumbra a Razboiului Rece, Kennedy voia sa cucereasca Luna pentru America. Decizia sa a declansat o dezvoltare masiva a programului spatial al SUA. De fapt, multe inventii tehnologice s-au nascut în urma cercetarilor ti dezvoltarilor din perioada „Ppoiectului Apollo”. Multe dintre acestea au contribuit la modelarea lumii moderne.
Fireste, Luna a fost o tinta evidenta pentru sonde spatiale fara echipaj înca de la începutul erei spatiale, cînd Uniunea Sovietica a lansat Sputnik 1 în octombrie 1957. prima nava spatiala care a ajuns cu adevarat pe Luna a fost nava Luna 2 a URSS, care a trimis la sol primele fotografii înainte de a se strivi de suprafata Lunii în 1959. în acelasi an, Luna 3 a zburat prin spatele Lunii si a trimis la sol primele fotografii ale fetei învizibile a acestui corp ceresc. URSS conducea evident în cursa spatiala, dar, odata cu impulsul dat de Kennedy, SUA a reusit curînd sa o ajunga din urma.
În anul 1962, Ranger IV a devenit prima sonda americana care a atins Luna, dar oamenii de stiinta au fost dezamagiti de faptul ca ea nu a trimis la sol imaginile televizate asteptate. Totusi, în anii 1964-65, sondele americane Ranger VII, VIII si IX au furnizat oamenilor de stiinta peste 17.000 de imagini, inclusiv primele prim-planuri ale suprafetei selenare.Apoi, în anul 1966 , URSS a avut unnou succes notabil cînd Luna 9 a devenit prima sonda care a facut o aterizare neproblematica pe Luna. O aterizare pe Luna era un tel politic la fel de important si pentru Uniunea Sovietica si, în timp ce America îsi dezvolta programul spatial tn public, URSS lucra la fel de harnica în secret. Toate aceste; sonde erau concepute pentru a aduna informatii înainte de aterizari cu echipaj pe Luna. Dupa sondele Ranger, NASA a trimis sondele Surveyor, care au efectuat aterizari neproblematice si au analizat rocile selenare. Au mai fost folosisi si sateliti Lunar Orbiters – prevazuti cu camere speciale de înalta rezolutie care topografiau peste 95 la suta din suprafata Lunii si detectau posibilele suprafete de aterizare.
Misiunile selenare cu echipaj necesitau de asemenea si salturi mari în tehnologia zborurilor spatiale cu echipaj. Primii astronauti din anul 1961 aveau doar putin control asupra navei, care urma traectorii simple, neefectuând nici macar o simpla rotatie completa. O data cu trecerea timpului, programul sovietic Vostoc si misiunile Mercury ale NASA au devenit din ce în ce mai ambitioase. Apoi NASA a trecut la o serie de lansari de nave cu doua persaoane, misiunule Gemini, cumperioade din ce în ce mai lungi petrecute pe orbita, si tot mai mult control asupra navei detinut de astronauti de la bordul sau – misiunile selenare Apollo necesitau un echipaj de trei persoane, care sa petreaca peste trei saptamâni în spatiu si sa opereze schimbari de traseu în momentele calculate cu exactitate. Datopita faptului ca modulele spatiale erau mici, totul trebuia sa fie miniaturizat, inclusiv calculatoarele sofistificate care, pâna în acea vreme, fusesera aparate uriase de marimea unei camere.
O misiune cu echipaj pe Luna necesita de asemenea rachete mult mai puternice decât cele construite vreodata înainte – pentru lansarea unei capsule Gemini pe o orbita joasa, la cîteva sute de kilometri deasupra Pamîntului, si înca în zona de actiune a fortei gravitationale, necesita mult mai putina energie decât trimiterea unui vehicul Apollo la peste 300.000 km pîna la Luna. NASA a modificat designul si scara vehiculului sau de lansare eficient, Saturn I, creând marele Saturn V.
Dupa ani întregi de dezvoltare, programul Apollo a fost în final pregatit sâ fie demarat la începutul anului 1967, odata cu lansarea lui ApolloI pe un vehicul de lansare modificat Saturnmarat la începutul anului 1967, odata cu lansarea lui Apollo I pe un vehicul de lansare modificat Saturn IB (Saturn V se afla înca in stadiu de dezvoltare). Totusi acesta a fost momentul în care a avul loc dezastrul. În timpul unei simulari de lansare de rutina, a izbucnit un foc în modulul de comanda Apollo, raspândindu-se rapid în atmosfera de oxigen pur. Etansati în modul în...