PERSPECTIVA ASUPRA RELATIILOR TRANSATLANTICE
 
In ultimul an, in domeniul relatiilor transatlantice, a aparut o criza generata de divergentele de interese dintre SUA si unii dintre principalii sai aliati europeni, care s-a manifestat cu putere cu prilejul interventiei militare din Irak. Existenta acestor divergente a declansat o ampla dezbatere la nivel transatlantic, in mediile politice si academice, referitoare la rolul NATO in asigurarea securitatii si promovarea intereselor statelor membre.
 
Aceste evolutii reflecta o schimbare a structurii legaturilor dintre SUA si aliatii lor europeni, evidentiata si prin faptul ca politicile externe si de securitate ale SUA si ale membrilor europeni sunt centrate mult mai putin pe NATO (pe relatia transatlantica), in comparatie cu perioada Razboiului Rece. Mai mult, fostul secretar al Departamentului de Stat al SUA, M. Albright, sublinia recent ca psihologia parteneriatului, ce a caracterizat relatiile transatlantice in ultimele decenii, a fost inlocuita, in ultimul timp, cu o psihologie a ignorarii aliatilor europeni de catre SUA, pe de o parte, si cu una a competitiei cu SUA de catre principalele state membre ale UE, pe de alta parte.
Intre evolutiile ce au influentat semnificativ relatia transatlantica dupa incheierea Razboiului Rece, putem retine:
1)Scaderea relevantei strategice a Europei, ca spatiu central de competitie pentru putere la nivel global si ca principala preocupare pentru politica de securitate si aparare a SUA;
2)Consolidarea Uniunii Europene si cresterea rolului sau economic si politic;
3)Accentuarea fenomenului globalizarii si influentele sale asupra perceptiilor decidentilor politico-militari in ceea ce priveste caracteristicile securitatii internationale si utilizarea instrumentelor de putere (si influenta) in relatiile dintre state (sau dintre state si institutiile internationale,) organizatiile nonguvernamentale etc;
4)Impunerea SUA ca putere hegemonica in cadrul sistemului international si cr