Radiaţia solară constitue principala sursă energetică a fenomenelor naturale, care prin încalzirea diferenţiată a suprafeţei terestre produce mişcarile atmosferei cu varietatea lor extraordinară de forme de la uragane pînă la cele mai slabe adieri a vîntului.Tot radiaţia solară, este cea care prin procesul de fotosinteză este transformată în hrana necesară vegetaţiei terestre. Şi modelarea reliefului începe cu minusculele fisuri provocate de încălzirea si răcirea rocilor sub influenţa radiaţiei solare. Şi exemplele pot continua. De aceea orice analiză a unui fenomen natural trebuie să aiba în vedere şi radiaţia solară. Ea constitue şi o inepuizabilă sursă de energie pentru om, mai ales că ea este o energie curată, neplouantă. S-a dezvoltat chiar si o arhitectura solară, care ţine seama de necesităţile de captare şi de stocare a acestei energii. Pentru a putea fi folosită radiaţia solara trebuie să fie masurată, analizată în distribuţia ei spaţio-temporală. Nu trebuie de uitat că radiaţia solară este în acelaşi timp un fenomen fizic cât şi astronomic, ea fiind influenţată de geometria Pamânt - Soare. Lucrarea se deschide cu o scurtă prezentare a Soarelui şi a activitaţii sale şi continuă apoi cu o serie de consideraţii teoretice privind radiaţia solară privită ca fenomen fizic.

Radiaţia solară
Soarele este un corp plasmatic de formă sferică cu raza (R) de 695 000 km. şi un volum de 1,42 x 1018 km3. Densitatea medie a materiei solare este de 1,4 g/cm3, de 1,4ori mai mare decît densitatea apei (Danescu Al., si colab., 1980). Pornind din centru spre exterior. Soarele se împarte în mai multe zone:
1. nucleu central (pâna la 0,32 R) unde se desfaşoară reacţiile nucleare de fusiune care produc razele gama.
2. zona radiativa ( pâna la 0,71 R), unde se pierde cea mai mare parte a energiei acestor radiaţii.