Din varietatea de roci existente pe suprafata Pamantului, una iese, cu certitudine, in evidenta prin originalitatea si spectaculozitatea peisajelor pe care le creaza ; o roca ce are foarte multa personalitate, dar si nenumarate ciudatenii :calcarul. Este este singura roca pentru care al carei relief s-a creat un termen special –relieful carstic- si careia i s-au dedicat doua discipline stintifice : carstologia-care studiaza exocarstul (formele de suprafata)- si speologia – care se ocupa de endocarst (formele subterane).


Ce-ati zice de o calatorie imaginara intr-o zona carstica ?
Suntem undeva in Muntii Apuseni, cea mai reprezentativa zona calcaroasa de la noi din tara. Cu rucsacul in spate, urcam in lungul unei vai. Apele curg linistite printre bolovani. In lateral, padurea acopera coastele versantilor.
Deodata insa decorul se schimba. Printr-o adevarata “poarta” din piatra ne facem intrarea intr-o alta lume . Din apa, tasnesc spre inaltul cerului pereti verticali de stanca.






Deasupra, la cativa metri, abia mai distingem o fasie de lumina. Poteca a disparut si, pentru a merge mai departe, sarim din piatra in piatra ; uneori, pentru ca nu avem incotro, trebuie sa o luam direct prin apa rece. Foarte des, suspendate la diverse inaltimi, gaurile negre ale unor pesteri ne fac sa visam la lume tainica a adincurilor. Am intrat intr-un sector de chei. Dupa cateva sute de metri, pe stanga, abruptul se mai domoleste si de sub niste bolovani tasneste un suvoi puternic de apa. Este un izbuc, un izvor carstic. De la izbuc in sus, distingem urmele unei albii secate. Urcand pe aceasta, cu putin efort, ajungem pe omica creasta, unde decorul ce ni se infatiseaza ne poate contraria, dar in acelasi timp ne poate starni curiozitatea : covorul de iarba este punctat pe intinse suprafete de lapizuri-forme rezultate ca urmare a eroziunii calcarului de catre apele de siroire. De diferite dimensiuni, mai frecvent de ordinul zecilor de centrimetri, acestea pot fi : rotu