Unitati montane II
Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor alpine. Spre deosebire de Muntii Alpi, în continuarea carora se afla, Carpatii Românesti sunt munti de înaltime mijllocie, mentinându-se sub altitudinea de 3000 de metri.
Având o structura cutata, careia i s-a adaugat cea mai întinsa masa vulcanica din Europa, acestia au aspectul unui arc deschis catre vest, Muntii Apuseni formând coarda de legatura dintre cele doua capete.
Relieful a luat nastere în mai multe etape orogenetice. Succesiunea miscarilor orogenice, cu etapele de liniste tectonica (în timpul carora agentii subaerieni modelau intens catenele muntoase formând suprafete de denudatie) a dus la infatisarea actuala a reliefului.
O caracteristica a reliefului Carpatilor o constituie prezenta unor depresiuni intracarpatice cu resurse de subsol, rezultat al unor framântari tectonice complexe, depresiuni care dau mare varietate spatiului carpatic si au permis popularea accentuata a acestora înca din timpul paleoliticului.
Ridicarile în bloc, cu intensitati diferite, în timpul ultimelor faze orogenetice, a masivelor carpatice, au permis râurilor sa-si taie vai mai adânci, relieful capatând un aspect de tinerete. Acest fapt este accentuat si de formele zvelte ale culmilor de peste 2000 de metri altitudine absoluta, opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinând ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Würm).
Daca relieful, atât de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, da nota de fond peisajului montan carpatic, clima, prin particularitatile sale zonale si altitudinale contribuie la nuantarea acestuia. Fara a depasi limitele cantitative ale climatului de munte, nuantarile care apar se datoreaza în primul rând altitudinii si apoi pozitiei masivelor muntoase fata de orientarea circulatiei generale a atmosferei. Cea dintâi cauza determina repartitia diferentiata cantitativa a fenomenelor atmosferice