Un tarâm al caldurii si al vaporilor, unde apa fierbinte a gheizelor tâsneste mai sus decât în povestile vânatoresti.
Cu mult timp în urma, în copilaria Statelor Unite, puteai întâlni padurari si vânatori ce povesteau despre un tarâm fantastic din vest, în care artezienele de apa clocotinda se înalta pâna deasupra vârfurilor copacilor, în vreme ce pamântul tremura de vuietul lor. Erau acolo – adaugau ei – munti de sticla si de sulf, locuri în care puteai prinde un pastrav pe care sa-l gatesti imediat, într-o balticica plina cu apa fiarta. Mai erau lacuri ca niste cutii cu vopsea bolborosinda si rânduri de bai de portelan în care omul se putea îmbaia la ce temperatura dorea.
Cât despre râuri, unele curgeau spre Pacific, în vreme ce altele spre Atlantic, unele aveau un curs atât de rapid încât frecarea încingea pietrele din albie, iar cel mai mare râu dintre toate navalea într-un canion de culoarea aurului cel mai pur. Existau chiar si paduri de „copacii pietrficati”, în care „pasari pietrificate cântau cântece pietrificate”.
Nimeni nu-i credea, desigur, dar povestile au continuat. În 1871, o expeditie guvernamentala a pornit sa investigheze situatia; raportul sau l-a determinat pe presedintele Grant sa declare în 1872 întreaga zona de 9000 km² par national, primul din lume „Interzise fiind vânzarea sau asezarile umane...pentru ca poporul sa se bucure de el”. Numele Yellowstone deriva de la numele pe care amerindienii îl dadusera celui mai mare rau din regiune.

Povestile nu fusesera prea exagerate

Milioane de vizitatori si-au dat seama de atunci ca povestile batrânilor vânatori erau, în mare parte, veridice. Râurile curg într-adevar spre ambele laturi ale pacii continentale exista un munte de sticla – Stânca de Obsidian, formata din roca vulcanica vitrificata din care indienii Shoeshone ciopleau varfuri pentru sageti. Pe Terasele Minerva bai naturale din calcit se însira aburinde, iar la Fountain Paint Pot exista balticele de namol carora mineralele dizol