Conceptii si tehnologii
Istoria CD-ROM-urilor nu este prea îndepartata de zilele noastre. Preocuparile în acest domeniu se remarca indeseobi dupa anul 1980, în urma unei întelegeri între renumitele companii Philips si Sony. Pâna la aceasta data fiecare dintre cele doua companii realizase, dupa propriile conceptii si tehnologii, diferite variante de CD-ROM-uri, însa abia în anul 1982, ca urmare a întelegerii stabilite, acestea au definitivat standardul actualelor CD-ROM-uri. Discurile CD-ROM si discurile CD-audio sunt asemanatoare (unii spun identice) dar în acelasi timp sunt si diferite. Ele sunt identice ca suport, ca principiu de citire, si ca marime si format fizic, însa difera din punct de vedere al continutului informational si al unitatilor hard pentru înregistrare si redare. Un CD-audio, introdus însa intr-o unitate hard de CD-ROM, va putea fi citit si redat fara probleme.
[modifica]
Caracteristici




CD
Principalele caracteristici de performanta ale unitatilor de CD sunt:
capacitatea de stocare;
timpul de acces;
rata de transfer;
viteza de lucru.
Capacitatea de stocare la un CD este de 650, 700 sau chiar de 800 sau 900 MB, fiind superioara floppy-discului.
Timpul de acces reprezinta, ca si la Hard-disc, durata de timp ce se consuma din momentul emiterii unei cereri de citire sau scriere si pâna în momentul când începe efectiv operatia respectiva. Acest parametru se masoara în milisecunde si este mai mare ca la Hard-disc, fiind cuprins, în medie, între 60 milisecunde si 120 milisecunde. Astfel, în timp ce la Hard-disc-uri timpul de acces se situeaza sub 10 milisecunde, la CD-ROM-uri timpul de acces nu scade cu mult sub 100 milisecunde. Timpul mare de acces se explica, în primul rând, prin faptul ca la fiecare accesare CD-ul trebuie adus la o anumita viteza de rotire, în timp ce hard disk-ul are o viteza de rotatie constanta, iar în al doilea rand capul de citire, la unitatea CD, este ceva mai greu ca la hard disk, continând mai multe elemente (laserul, f