1. Istoria calculatoarelor personale si a retelelor

Noi biti pe bloc

În anii 1960 a aparut un nou tip de calculatoare: minicalculatoarele. Aceste masini erau mai ieftine, mai mici, nu avea nevoie de aer conditionat si erau mult mai usor de folosit (cel putin dupa standardele acelor timpuri) fata de mainframe-uri. În fata ereziei, preotii mainframe-urilor s-au înfiorat. Detinerea unui mainframe era problema corporatiei, datorita cheltuielilor necesare, dar un departament putea avea propriul minicalculator, pentru ca acesta nu necesita spatii speciale sau specialisti necesari unui mainframe. Pe scurt, minicalculatoarele erau ieftine.
Aceasta dezvoltare a dus la aparitia unui nou personaj pe scena calculatoarelor. Minicalculatoarele au adus la înlocuirea programatorilor de mainframe, curati si bine îmbracati, cu o noua specie de programatori. Minicalculatoarele au început sa fie introduse în universitati si alte institutii de învatamânt, pentru ca erau ieftine. Ele erau accesibile si proiectate pentru a putea suporta modificari ulterioare, ceea ce a atras un grup de entuziasti cunoscuti sub numele de hackeri. Acesti hackers nu sunt identici cu cei din zilele noastre. Acei hacker-i erau plini de entuziasm fata de calculatoare, oameni care voiau sa faca programe mai bune, mai rapide si mai „elegante”.
Din rândurile lor s-au ridicat o parte din oameni care au facut revolutia calculatoarelor personale. Piata minicalculatoarelor a crescut repede. Imediat ce departamentele puteau justifica nevoia minicalculatorului, acesta era instalat. Acesta a fost momentul când DEC (Digital Equipment Corporation ) a devenit a doua mare companie producatoare de calculatoare din lume.
În privinta îmbunatatirilor aduse programelor, gama functiilor care pot fi realizate a crescut. Un minicalculator poate fi folosit simultan de mai multi utilizatori, cu ajutorul unui procedeu de împartire a timpului de folosire a procesului numit time-sharing. Astfel, fiecare utiliz