Acapararea teritoriala

Începând cu secolul al XV-lea, Europa cunoaste o redresare bazata, în vestul continentului, pe restabilirea ordinii monarhice pe principii moderne si pe un avânt economic intens. În acest context de dezvoltare si datorita perfectionarii mijloacelor tehnice, navigatorii europeni se lanseaza în descoperirea marilor rute geografice si a unor noi teritorii. Acestor descoperiri le urmeaza cucerirea si acapararea teritoriala si economica, ceea ce duce la constituirea marilor imperii coloniale. În urma acestui proces marile beneficiare sunt Marea Britanie, Spania si Portugalia, care dirijeaza spre propriile porturi produsele exotice si metalele pretioase colectate din colonii. În afara de aceasta consecinta economica nu se pot neglija însa nici consecintele intelectuale. Europenii descopera o lume noua, foarte diferita de ceea ce stiau, noi civilizatii, cu propriile valori. Rezultatul este deformarea vechii conceptii a europenilor despre lume, cu valorile ei mostenite din Evul Mediu.
Portughezii au fost primii care au deschis drumul catre noile teritorii; premisele geografice au fost determinate de expeditiile arabilor din secolele al X-lea – al XII-lea, care dusesera la descoperirea Asiei si nordului Africii. Premise economice, precum lipsa aurului, sau perfectionarea tehnologiei maritime au avut o contributie majora la initierea acestor expeditii. Monarhiile sustineau desfasurarea acestor expeditii, toate fiind subventionate de puterea centrala. În aceasta privinta se remarca contributia lui Henrique, supranumit Navigatorul (1394-1460), cel de-al doilea fiu al regelui Joao I. La începutul secolului al XV-lea negustorii italieni din Lisabona l-au convins pe regele Alfonso al IV-lea sa organizeze calatoria a trei nave spre arhipelagul Canare (care au atins probabil si arhipelagul Madeira). Cert este ca în jurul anului 1419/1420 portughezii au ocupat permanent insulele Madeira si Porto Santo. Principalul obiectiv al acestor calatorii a fost desco