Antim Ivireanu
O figura enigmatica, în preajma legendei, este aceea a lui Antim, care, în amintirea locului sau de obârsie, si-a mai spus si Ivireanul. Nascut, asadar, în Iviria, vechea denumire a Gruziei. Descins în Tara Româneasca, Andrei (pe numele sau de mirean) s-a integrat pâna într-atât noii ambiante, încât unii au presupus fie ca se tragea dintr-o familie de emigranti români pripasiti în regiunea Azovului, fie ca venise la noi înca din copilarie, pribegind o vreme prin Moldova.
În lucrarea “Câteva ore la Snagov”, A.I. Odobescu îl socotea a fi un calugar român din manastirea Ivir, de la muntele Athos. Florentinul Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, stia despre Antim ca ar fi provenit dintr-o familie înstarita si ca, printr-o trista întorsatura a soartei, ajunsese rob la turci. De captivitatea adolescentului ivrean, N. Iorga se îndoieste, sub cuvânt ca nici un razboi nu bântuia pe atunci în tinuturile Caucazului. Dar Al. Piru afirma, ca si când ar detine dovezi peremptorii, ca raptul s-a produs când Andrei, fiul lui Ioan si a-l Mariei (nume care nu prea au rezonanta gruzina, vor fi fost românizate de Antim în testamentul sau), avea 16 ani.
Nici despre anul nasterii nu se pot face decât aprecieri ca: 1650 sau 1660. Din robia otomana va fi rascumparat de Patriarhia ecumenica din Constantinopol sau, dupa alte ipoteze de alti georgieni de prin Peninsula Balcanica. La Academia Patriarhiei ortodoxe, profesor de filosofie era Ilie Miniat, si printre cei ce l-au audiat se numara si Dimitrie Cantemir. Printre atâtea necunoscute înzestrarea generala a acestui “om de multe arte”, definea N. Iorga, sta înafara oricarei îndoieli si poate ca tocmai talentele lui putin obisnuite sa-I fi înlesnit eliberarea, iar mai târziu sub patronaj brâncovenesc, o ascensiune, prea sfidatoare pentru vitregia vremurilor de atunci, pentru ca totul sa nu se sfârseasca tragic. O înaltare si o prabusire, s-ar spune, de personaj shakespearean, daca vicisitudinile unei istor