Imperiul Bizantin – date generale


Jumatatea de est a Imperiului Roman s-a transformat într-un stat grec ortodox — Bizantul; Constantinopolul, capitala Bizantului, a fost timp de secole cel mai frumos oras al Europei.
Initial, Bizantul a fost un oras grec situat pe malul european al Bosforului, strâmtoare ce separa Asia Mica (astazi Turcia) de Europa. Întelegând importanta acestei asezari înconjurate de apa din trei parti, împaratul Constantin a repus bazele acestui oras în 330 d.Hr. Numit Constantinopol, dupa numele împaratului, orasul a devenit "noua Roma", de unde era guvernata jumatatea de est a Imperiului. Spre deosebire de vest, aceasta regiune mai avea resurse si bogatii considerabile, inclusiv orase importante; toate acestea i-au dat posibilitatea sa faca fata cu succes perioadelor grele care au urmat, culminând în 476 cu caderea împaratului roman.
Imperiul Bizantin sau Imperiul Roman de Rasarit este partea de est a Imperiului Roman care a supravietuit dupa caderea partii de vest a imperiului si care a durat din 395 pâna în 1453. Pe parcursul a o mie de ani, bizantinii s-au considerat "romani", si si-au denumit imperiul ca "Imperiul Roman". Religia lor, limba lor si cultura lor era în principal greaca, mai degraba decât romana, dar cuvântul era folosit pentru ca pentru bizantini grec însemna pagân. Persii si arabii îi numeau pe bizantini « romani ». Cuvântul bizantin vine de la Bizant, numele antic al capitalei bizantine, Constantinopol. Aceste termen, bizantin, nu a mai fost utilizat dupa secolul XVII, când istoricii trebuiau sa faca o diferanta între imperiul din Epoca Moderna si cel din Antichitate.
Imperiul Roman (unit) a fost divizat la sfârsitul secolului III de catre Diocletian, pentru a instaura tetrarhia (quadrumvirate) cu un împarat în Italia, si altul în Grecia, fiecare asistat de un co-împarat. Aceasta diviziune este cunoscuta ca si o diviziune administrativa si nu politica, colegialitatea împaratilor reprezentând autoritatea unitatii, fiecar