ARTA EGIPTEANA. ARHITECTURA
Arta egipteana impresioneaza in primul rand prin surprinzatoarea sa modernitate. Il impresioneaza mai putin pe contemporanul cu preferinte pentru estetica baroca, romantica sau realista; in schimb il va entuziasma pe devodatul artei clasice – sau a celei parnasiene.
Caci arta egipteana este o arta de mare demnitate si distinctie. Este ermetica, inchisa oricaror sugestii venite din partea artei altor tari, pastrand un aer de profunda solitudine. Nu tine deloc sa emotioneze, este cea mai impersonala din intreaga arie culturala antica orientala. Afisand o vizibila mandrie – dar lipsita de aroganta sau de duritate – este profund umana tocmai prin marea ei simplitate. Viata ei se comunica privitorului in mod direct si net, din gestul natural si din atitudinea exacta a personajului uman reprezentat. Un personaj a carui rigiditate creata de poza sa solemna, conventionala, nu deranjeaza.
Arta egipteana este dominata de ideologia religioasa si de cea monarhica. Aceasta situatie ii impune artistului stilul solemn si respectarea traditiei. Solemnitatea si conservatorismul acestei arte aveau rolul de a reclama privitorului un sentiment de respect fata de autoritatea constituita. Nu se putea deci vorbi de o autonomie a artei, de o arta dezinteresata, generata de intentii pur estetice, care sa propuna opera creata unei contemplatii directe estetice. Artistul trebuie sa ilustreze o idee religioasa sau politica; sa comunice privitorilor un sens care i-a fost dinainte stabilit, comandat, impus. Arta lui nu tine atat sa „reprezinte”, cat sa „simbolizeze”. Arta devine astfel o hieroglifa, al carei sens ascuns este stabilit dinainte.
Totul in arta egipteana este dictata de ideea de continuarii existentei si dupa moarte. Ideea „lumii de dincolo” va fi aceea in functie de care si in jurul careia se va organiza aproape intreaga arta egipteana. – Fara insa ca imaginea acelei lumi „de dincolo” sa aiba nimic intunecat, dezolant,
