Casa la romani
Casele taranilor erau de regula niste colibe saracacioase, cu pereti de bârne acoperite cu lut si cu un acoperis de stuf. Dar chiar si când casa era construita din materiale mai trainice, locuinta paturilor medii si sarace consta dintr-o singura încapere (atrium), având o deschizatura larga în tavan si acoperis prin care patrundeau lumina si apa de ploaie, colectata într-un bazin din mijlocul încaperii. Acesta era tipul obisnuit de casa etrusca.
La început vila familiei romane era concentrata în atrium, în jurul caminului – care avea totodata si o functie religioasa. Mai târziu, din atrium s-au deschis una sau mai multe încaperi laterale. În perioada imperiului, când s-a adoptat obiceiul grecesc de a lua masa întins pe un pat-canapea, romanii au adaugat casei lor si o sala de mese speciala (triclinium). Cu timpul prin sporirea numarului încaperilor, atrium-ul a devenit o mare si somptuoasa anticamera, cu peretii acoperiti de fresce, împodobita cu statui si alte obiecte de arta. Camere de baie existau numai în casele celor foarte bogati. Partea interioara a ansamblului de locuit îl forma peristilul, gradina înconjurata de un portic sustinut de coloane. Aici lua masa familia, când timpul era favorabil. Peristilul – cu statuete, cu masute de marmura, cu un mic bazin, eventual cu fântâni arteziene si cu florile preferate de romani: trandafiri si crini – era locul de reculegere, zona intima a casei, un adevarat salon în aer liber.
Spre deosebire de casa moderna, casa romana era orientata spre interior (ceea ce explica si importanta peristilului). Privita din exterior, casa n-avea o adevarata fatada: ferestrele erau rare, sau chiar lipseau cu totul. Din strada se intra, nu direct pe o poarta, ci printr-un coridor (vestibulul) care dadea în atrium; usa de intrare din strada în casa era situata la jumatatea coridorului, a vestibulului. În casele celor bogati decoratia interioara era somptuoasa: fresce cu subiecte mitologice sau din viata cotidiana de la tara sau de la oras; peisaje, scene de vânatoare, fresce înfatisând o arhitectura iluzorie, natura moarta, motive animale si florale, reale sau fantastice; apoi mozaicuri splendide, lucrate din pietre rare, din onix si chiar din bucati de aur.
Mobilierul era foarte redus: de altfel, în afara de atrium si de triclinium, celelalte încaperi erau si foarte mici. Casa romana avea un mare numar de paturi, cu destinatii diverse: paturi propriu-zise pentru dormit (foarte înalte), paturi-canapele pe care se lua masa si paturile care serveau drept sofale. Dar nici o mobila nu oferea o asemenea varietate ca diferitele tipuri de mese: cu 1, cu 3 sau cu 4 picioare, lucrate din esente de lemn pretios, cu incrustatii artistice turnate în bronz, cu diferite figuri si scene în relief, masute cu sculpturi delicate în fildes, s.a. Diverse erau si tipuri de scaune (cele cu speteaza erau rezervate de obicei femeilor), pe care se punea totdeauna o perna.
Pentru iluminat se foloseau lumânari de ceara sau de seu (necunoscute în lumea greceasca) si lampi mici cu ulei, cunoscutele opaite de lut sau de bronz, care puteau fi si atârnate trei la un loc pe un trepied, sau mai multe spre a forma un candelabru atârnând din plafon. Deosebit de bogata si de variata era vesela. Daca lumea de rând folosea numai vase de ceramica, în schimb la banchetele celor foarte bogati farfuriile erau de argint (sau cel putin de bronz), cupele erau de argint, de cristal, chiar de aur, adeseori cu incrustatii si ornamente în relief.
Pe lânga casa din oras (domus), marii proprietari aveau pe domeniul lor si o locuinta tip ferma (villa rustica), în jurul careia se concentra întreaga gospodarie, depozitele, grajdurile, etc., inclusiv locuintele sclavilor. Villa rustica era locuita doar în anumite perioade ale anului, legate de nevoile administrarii domeniului. În schimb marii bogatasi îsi mai construisera – spre sfârsitul perioadei republicii – locuinte de lux si de placere în apropierea orasului (villa urbana), plasate în locurile cele mai indicate de frumusetea peisajului, - locuinte prevazute cu tot confortul, amenajate cu gradini, parcuri, piscine si terenuri de sport. Faimoase, erau, printre altele, vilele cui Cicero, sau cea a lui Plinius cel tânar (care într-o epistola da o amanuntita si sugestiva descriere a vilei sale); ca sa nu mai vorbim despre splendida villa a împaratului Hadrian, de la Tivoli – cea mai vasta si bogata dintre vilele imperiale.
Dar marea, imensa majoritate a celor din Roma locuiau în case de închiriat – asemanatoare întrucâtva blocurilor de locuinte populare din zilele noastre, dar infinit mai modeste, desigur, - numite insulae (fiindca erau înconjurate din toate partile fie de mari spatii libere, fie de strazi). Fata de mai putin de 1800 de case familiale câte existau în Roma în sec.III e.n., numarul „insulelor“ trecea de 46.000. Construite pe structuri de lemn (ceea ce ducea la frecvente prabusiri si incendii ca...