Ciocnirea Civilizatiilor


In „Ciocnirea Civilizatiilor”, Samuel P. Huntington provoaca cu indrazneala notiunile realiste de putere si securitate prin sugerarea cresterii semnificativa a culturii ca fiind relevanta fata de identitatea politica in tarâmul de azi al relatiilor internationale. Urmand ramura constructionista a teoriei politice internationale, Huntington sustine ca in lumea de dupa Razboiul Rece, cele mai importante distingtii dintre oameni nu sunt de natura ideologica, politica sau economica. Ele sunt de natura culturala. In timp ce statele nationale vor ramane principalele unitati de analiza in afacerile internationale, comportarea lor va fi influentata decisiv nu de goana dupa putere si bogatie (asa cum ar sugera realismul), ci de preferintele, asemanarile si deosebirile culturale.
Huntington defineste civilizatia ca fiind cel mai larg nivel de recunoastere cu care o persoana se poate identifica, una care se refera la valorile, nromele sociale si institutiile care conduc societatea. Huntington este atent in realizarea diferentelor dintre rasa si civilizatie : rasa nu este influentata de istorie, norme sociale si valori asa cum poate fi influentata civilizatia, asadar fiind posibil ca indivizi apartinand aceleiasi rase sa fie adanc diferentiati de civilizatie, sau ca indivizi din rase diferite sa fie uniti de civilizatie. Huntington admite ca civilizatiile sunt flexibile, fara un inceputuri sau sfarsituri precise, concrete. Cu toate acestea, el sustine ca granitele care impart civilizatiile ar putea fi ambigue insa ele sunt reale si importante. Civilizatiile nu sunt structuri politice insa ar putea reprezenta un numar de unitati politice (mai multe natiuni, mai multe state… etc.). El sustine religia ca o unitate centrala a caracteristicilor civilizatiilor si o foloseste ca o variabila in identificarea catorva din cele mai proeminante civilizatii : japoneze, hinduse, islamice, vestice, latin-americane si chiar si africane.
De ce vor ciocni civilizat